Noul avatar al Dreptei: politico-civic & liberal-conservator
Înființarea Inițiativei România Liberală, ca "platformă politico-civică" menită să inițieze un "dialog între oamenii cu valori autentic liberal-conservatoare", a fost în mod firesc interpretată drept un prim pas spre scindarea PNL, având în vedere că ea adună exclusiv critici ai lui Crin Antonescu din partid și din afara acestuia.
Printre fondatori figurează Andrei Chiliman și Vlad Moisescu de la PNL, alături de Dan Cristian Popescu de la Forța Civică și Iulian Crăciun, fost candidat al ARD la parlamentare, iar la evenimentul de lansare au fost invitați Sever Voinescu (PDL) și Mihai-Răzvan Ungureanu (FC, fost PNL). Fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu, marea speranță a grupării anti-Antonescu din PNL, și-a rezervat pentru mai târziu plecarea, nu fără a-l critica pe șeful său de partid pentru “atitudinea deplorabilă” de a le fi cerut inițiativiștilor să plece din PNL, din moment ce militează contra lui.
Militantismul e evident din declarațiile lui Chiliman, care l-a acuzat pe Antonescu de a fi “golit PNL de liberalism”, dar și din abundența de adepți din fosta ARD, justificând concluzia că IRL ar fi exact acea aripă pe care Dreapta lui Traian Băsescu ar fi intenționat s-o rupă din PNL. Chiliman s-a declarat deja deschis la colaborare cu Mișcarea Populară, cel mai nou avatar al Albei-ca-Zăpada concepute odinioară de Sebastian Lăzăroiu ca succesoare a PDL, iar Adriean Videanu a continuat să curteze asiduu PNL, prefigurându-i un viitor altminteri sumbru, de anexă a PSD.
Deocamdată, în ciuda ciuntirii atribuțiilor din Guvern ale miniștrilor liberali de la Economie, Finanțe și Transporturi, PNL nu e deloc o anexă a PSD. Două numiri politice importante în favoarea PNL în aparatul financiar al statului au avut loc în ultima săptămână. Gelu Ștefan Diaconu, susținut de PNL, fost secretar de stat în Ministerul Economiei și fost președinte al Autorității Naționale a Vămilor în perioada 2005-2009, a fost numit de premierul Victor Ponta la conducerea ANAF, în urma demiterii lui Șerban Pop, considerat ineficient în lupta cu evaziunea fiscală.
Cealaltă numire, efectuată sub aparența unui vot în Parlament, l-a validat pe Dan Radu Rușanu, fruntaș PNL și președintele comisiei de buget de la Camera Deputaților, pentru funcția de președinte al Autorității de Supraveghere Financiară. Daniel Dăianu, fost ministru de finanțe, a devenit prim-vicepreședinte, iar vicepreședinții sunt Daniel Tudor, președintele CSA și soțul senatoarei PNL Doina Tudor, Mircea Ursache, fostul președinte al AVAS, și Ion Giurescu, vicepreședintele CSPP.