Nouă taxă pentru utilizarea Netflix în afara gospodăriei
Netflix și-a extins măsurile de limitare a partajării parolelor, reamintindu-le celor care încalcă regulile la nivel mondial că nu vor mai putea accesa gratuit conturile din afara gospodăriilor lor, scrie Sky News. Compania Netflix a anunțat că a trimis e-mailuri…
Netflix și-a extins măsurile de limitare a partajării parolelor, reamintindu-le celor care încalcă regulile la nivel mondial că nu vor mai putea accesa gratuit conturile din afara gospodăriilor lor, scrie Sky News.
Compania Netflix a anunțat că a trimis e-mailuri cu privire la partajarea conturilor clienților din 103 țări și teritorii, inclusiv Marea Britanie, Franța, Germania, SUA, Australia, Singapore, Mexic și Brazilia.
E-mailurile le reamintesc celor care împart contul Netflix că acesta ar trebui să fie folosit doar într-o singură gospodărie.
Serviciul de streaming a căutat noi surse de venit pe fondul temerilor legate de saturarea pieței, eforturile sale incluzând limite la împrumutul de parole și o nouă opțiune susținută de reclame.
Clienții plătitori pot adăuga un membru în afara casei lor pentru o taxă suplimentară. În Marea Britanie, taxa este de 4,99 lire sterline pe lună.
Membrii pot, de asemenea, să transfere profilul unei persoane, astfel încât utilizatorul să își păstreze istoricul de vizionare și recomandările.
Compania a avertizat anul trecut că are de gând să limiteze partajarea conturilor și că testează diverse abordări pe anumite piețe.
Ea le-a cerut deja clienților din Canada, Noua Zeelandă, Portugalia și Spania să plătească o taxă suplimentară dacă împart parola cu familia sau prietenii care locuiesc în altă casă și s-a declarat mulțumită de rezultatele obținute.
Netflix estimase că peste 100 de milioane de gospodării și-au furnizat datele de autentificare prietenilor și familiei din afara casei lor.
La sfârșitul lunii martie, clienții plătitori ai Netflix totalizau 232,5 milioane la nivel global.
Conform noilor politici, persoanele din cadrul aceleiași gospodării pot continua să împartă un cont Netflix și îl pot utiliza pe diverse dispozitive atunci când călătoresc, a precizat compania.