Home Actualitate Noua ordine în business: internet peste...
Actualitate

Noua ordine în business: internet peste tot

Noua competiție între companii este cum să își conecteze cât mai mulți dintre senzorii și echipamentele folosite în business. Obiectivul: să își eficientizeze operațiunile și să își crească profitabilitatea.

Noua ordine în business: internet peste tot
Noua ordine în business: internet peste tot · Foto: Business Magazin

„Dacă în urmă cu 10 ani companiile doreau să conecteze cât mai mulți oameni la internet, azi companiile vor să conecteze cât mai mulți senzori, mașini, obiecte. Vorbim de obiecte fixe sau mobile care analizează informațiile, le transmit către serverele principale, dar care și acționează. Toate aceste acțiuni se întâmplă în mod autonom și în timp real”, a explicat Marius Coman, manager de vânzări la nivel național pentru soluțiile IoT în cadrul Vodafone România. Gradul de dezvoltare a pieței locale de soluții IoT a fost dezbătut și analizat în cadrul primei ediții a conferinței ZF High Tech Innovation, organizată săptămâna trecută.

În ultimii cinci ani s-au realizat tot mai multe proiecte bazate pe tehnologia IoT (Internet of Things) la nivel local, în diferite industrii, precum sectorul energetic, transport, retail, producție și agricultură. Acestea nu mai sunt doar proiecte-pilot, ci implementări complet operaționale în activitatea de zi cu zi a companiilor care le ajută să-și îmbunătățească businessul și să facă față competiției tot mai acerbe din toate domeniile.
„Două treimi dintre companii consideră că transformarea nu e posibilă fără adoptarea de soluții IoT. Totodată, și alte tehnologii precum cloudul se transformă din ceva nou și îndrăzneț în ceva absolut normal”, a punctat el, adăugând că există o diferență semnificativă de adopție a soluțiilor IoT între companiile mari și companiile mici. „Companiile mici trebuie să acționeze rapid și direct, nu au timpul necesar să greșească. Companiile care nu adoptă soluții IoT sau nu se digitalizează au șanse foarte mari să iasă din piață. Companiile mici, deși sunt reticente să adopte soluții IoT, o fac rapid pentru că nu vor să riște.”
Transporturile s-au numărat printre primele industrii care au adoptat soluțiile IoT, ce au permis monitorizarea flotelor de transport de la distanță prin instalarea unor senzori, echipamente M2M (machine to machine) și cartele SIM de telefonie mobilă, cu ajutorul cărora datele pot fi transmise centralizat în timp real. Industria de transport are de altfel una dintre cele mai mari ponderi în valoarea pieței IoT, estimată să ajungă anul acesta la 212 miliarde de dolari la nivel global, conform datelor Statista.
„Soluția de monitorizare a flotei auto este printre cele mai adoptate, atât de companii mari, cât și de cele mici și medii. Nevoile sunt diferite. Cu cât compania e mai mare, cu atât complexitatea soluției este mai ridicată”, a precizat reprezentantul Vodafone. Operatorul britanic de telecomunicații oferă o soluție complexă de management al flotelor auto care include și optimizarea rutelor, ceea ce oferă spre exemplu companiilor de curierat o predictibilitate mult mai mare asupra serviciilor de livrare.
„Este o soluție concretă, prin care optimizăm mașinile, rutele de distribuție și le comunicăm șoferilor astfel încât timpul de livrare să fie optim. Printre beneficii: s-au redus timpul petrecut în trafic, numărul de kilometri și costurile cu benzina. S-au optimizat rutele, iar timpul de livrare este mult mai exact – circa 2 ore.”
Utilitățile se numără de asemenea printre industriile în care tehnologia IoT a adus îmbunătățiri semnificative la nivel operațional prin soluții automtizate de contorizare a consumului de apă și de energie – electrică sau termică. În prezent, industria de retail are cel mai mare potențial în adopția soluțiilor IoT.
„În zona de retail au început să se ceară tot mai multe soluții IoT – soluții care să interacționeze digital cu clienții precum cele digital signage (ecrane profesionale pe care se afișează conținut digital interactiv), soluții care să urmărească starea produselor perisabile, soluții de management al stocurilor ș.a.m.d. Sunt soluții cerute pentru a înțelege comportamentul de consum, care facilitează oferte personalizate pentru clienți”, a subliniat Marius Coman. Agricultura este la rândul ei unul dintre sectoarele economiei în care soluțiile IoT au început să își facă loc, modernizând modul în care agricultorii au grijă de culturile și producția lor.
„La ora actuală în România acoperim 38.000 de hectare monitorizate cu soluții IoT. De la sol, interconectivitate, senzori de aer sau frunze electronice. Noi sperăm că în curând ne vom extinde și observăm o creștere exponențială a interesului în agricultură pentru digitalizare”, a afirmat Adrian Zărnescu, director tehnic în cadrul Syswin Solutions.
Un exemplu al unei implementări IoT în agricultură este proiectul realizat de Syswin Solutions pentru Cerealcom Dolj care administrează circa 18.000 de hectare multicultură.
„Ne-au cerut monitorizarea a tot ce înseamnă rezerve de apă din sol și microclimat care se formează datorită schimbărilor climatice. Dacă ANM spune că într-o anumită zonă este OK vremea, dar analizăm datele dintr-o zonă foarte mică și ne dăm seama că vor apărea situații precum grindină izolat, putem avertiza fermierul chiar cu câteva ore înainte de a se întâmpla acel fenomen”, a precizat el, adăugând că stațiile instalate de Syswin nu sunt stații meteo, ci stații complexe și independente energetic. „Acestea transmit datele prin LoRa (Long Range – tehnologie care folosește o rețea extinsă cu consum redus de energie) din stație în stație până într-o zonă unde există acoperire a rețelei. Sunt mulți senzori care preiau datele, le transmit, serverele le analizează, există algoritmi de machine learning și data analytics care transmit apoi către interfețele utilizatorilor toate datele sau toate informațiile relevante.” Companiile care adoptă soluții IoT vor să își crească eficiența operațională prin optimizarea costurilor și prin creșterea veniturilor. Totodată, aceștia vor să se diferențieze pe piața pe care activează și să inoveze.
„Clienții își doresc conectivitate cu o viteză foarte mare, să poată să își transmită volumul mare de date. Își doresc comunicare bidirecțională, să coste puțin, să aibă acoperire extinsă și tehnologia să consume cât mai puțină energie, pentru a avea autonomie extinsă. Aceste lucruri sunt specifice tehnologiei narrowband IoT”, a menționat Marius Coman. Narrowband IoT este o rețea extinsă cu consum redus de energie bazat pe tehnologia radio.
„Durata de viață a bateriei este principalul avantaj al narrowband. Sunt multe soluții, multe oportunități care au nevoie de baterie extinsă. Un senzor conectat la o rețea 2G poate transmite informații timp de 3-5 ani. Același senzor conectat la o rețea narrowband poate transmite peste 10 ani. Tehnologia narrowband IoT permite conectarea a până la 100.000 de dispozitive pe o singură celulă. Senzorii pot trimite informații către servere, dar pot acționa și pe baza comenzilor pe care le primesc de la distanță”, a completat el.
În prezent, aproximativ 75% dintre companii cred că dezvoltarea soluțiilor IoT în viitor este critică, iar până în 2024 se estimează că vor exista circa 4 miliarde de dispozitive IoT în toată lumea.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună