Noua modă mondială este pe două roți și toate țările bogate ale lumii o primesc cu brațele deschise. Cum îi tratează România pe bicicliști

Oricine a fost în Berlin a aflat, poate din prima zi, că nimeni și nimic, pieton, cățel sau mașină, nu are ce căuta pe pista de biciclete. Ea aparține doar bicicliștilor. Este ceva ce ține de cultura bicicletei, deja matură în multe țări din Occident, dar și de mentalitate: faci totul pentru a păstra ce câștigi cu greu.

Această cultură se extinde încet și spre est, ajutată acum de pandemie, care a făcut ca vânzările de biciclete să explodeze. În unele țări din Europa de Est revoluția pe două roți găsește un mediu propice să crească și să se transforme, ca în Germania, într-o cultură. Politicienii maghiari își laudă țara că a devenit a treia ciclonațiune din Europa, după olandezi și danezi. În alte țări estice lucrurile merg mai greu.

Această tendiță are implicații. Infrastructura orașelor se poate schimba, boomul actual al bicicletelor poate deveni unul sustenabil, ceea ce înseamnă mai mulți bani și muncă pentru magazinele de profil și serviciile de reparații, mentalitatea orășanului în sine ar putea deveni alta. Iar turismul poate căpăta noi dimensiuni. Și bineînțeles, cu o maree atât de puternică de biciclete, țări producătoare precum România și Portugalia pot călări pe vârful valului până departe.

Despre germani și pistele lor de biciclete scrie pentru Deutsche Welle John Marshall, un germano-american născut în Germania care a studiat în SUA. El face o comparație cu ce se întâmplă în SUA și cu mentalitatea americanului. Ca germano-american, scrie el, m-am găsit adesea la intersecția dintre două culturi. Una dintre aceste intersecții culturale este modul în care este privită bicicleta.

Da, după standardele europene, Germania este o țară a mașinilor. Dar pentru cineva dintr-o țară precum SUA, cu infrastructură mică pentru ciclism, Germania chiar are piste de biciclete „care curg fluid de la trotuar la șosea”, după cum spunea un american. Familia și prietenii mei germani, care locuiesc în capitală, în Berlin, sau în acel oraș somnoros de pe Rin, Bonn, merg de obicei cu bicicleta la muncă sau la evenimente sociale. Dar nu cunosc pe nimeni care să facă la fel în SUA. Potrivit unui sondaj din 2020 sponsorizat de ministerul german al traficului, 30% dintre germani merg în mod regulat cu bicicleta la serviciu. Acest număr este de numai 0,5% în Statele Unite, conform datelor din 2019 furnizate de Liga Americană a Cicliștilor.

Această diferență de abordare, cred, se rezumă la câteva lucruri. Deși nu vorbim de o știință exactă, am observat că mulți germani par să facă tot posibilul pentru a-și apăra pistele de biciclete. În SUA, veți vedea adesea pietoni care ignoră semnalizarea pentru trafic din intersecții, cum ar fi „Stați pe loc”, sau chiar puteți vedea oameni care trec de-a curmezișul pe benzile de pe autostradă. Pistele de biciclete nu joacă un rol important în multe orașe. În Germania, pe de altă parte, pistele de biciclete par adesea a fi un teritoriu sacru. În urmă cu câțiva ani, sora mea, de doar 8 ani la acea vreme, povestește Marshall , aproape că a fost lovită de o bicicletă în Berlin deoarece stătea, fără să știe că o face, pe pista de biciclete. Biciclistul nu s-a obosit să-și ceară scuze și a plecat în fugă, lăsând impresia că se consideră a avea dreptate și sora mea e cea care a greșit.

Ciclismul este luat atât de în serios în Germania încât există legi care îl reglementează, cum ar fi obligația de a respecta semnale precum cele ale semafoarelor sau interdicția legală de a merge pe bicicletă în timp ce te afli sub influența drogurilor sau a alcoolului. Reglementările merg atât de departe, de exemplu, încât o colegă de-a mea a fost amendată pentru că nu s-a oprit la stop în timp ce mergea cu bicicleta în drum spre serviciu în Bonn. Adesea, când uit de eticheta de pieton german, mă trezesc avertizat pentru că o parte a corpului meu ocupă spațiu pe pista de biciclete, mai spune Marshall.

„Uneori, simt și nevoia de a merge la turiști sau la alți nongermani care se plimbă fără țintă pe o pistă de biciclete și să le spun că s-ar putea foarte bine ca vreun biciclist sau altcineva să țipe la ei.” Puțini au auzit de astfel de povești în Statele Unite. Totuși, îmi place să merg cu bicicleta în Germania. Dacă ești pe pista de biciclete și mergi cu bicicleta, știi că ești într-un loc bun. În ultimul timp a existat un boom puternic al ciclismului, în Germania și Europa. Combinația dintre pandemia de COVID-19, problemele climatice stringente și noile moduri de utilizare a spațiilor urbane au sporit interesul pentru bicicleta ecologică. În 2020, în Germania, au fost vândute cu aproximativ un milion de biciclete mai mult decât anul precedent, o creștere de aproximativ 35%, potrivit Asociației Germane a Bicicletei. Deși Statele Unite au mult de recuperat față de Germania când vine vorba de infrastructura de ciclism și de cultura generală a ciclismului, nici chiar Germania nu își atinge potențialul maxim.

În România, una dintre cele mai lungi piste de biciclete face legătura între Timișoara și Serbia, dar nu duce nicăieri. Iar cine se aventurează pe bicicletă prea aproape de graniță riscă să fie amendat de grănicerii români.

„Bicicleta este chiar populară în toată Europa în acest moment, deoarece oferă răspunsuri la problemele stringente ale vremurilor noastre”, explică Asociația Bicicliștilor Germani (ADFC). Dar există diferențe mari în interiorul Europei. „În comparație cu Țările de Jos și Danemarca, Germania este încă un teren dificil pentru bicicliști. În timp ce vecinii noștri au început să se lupte cu traficul auto și să facă loc pentru piste largi de biciclete încă din anii 1970, Germania a continuat să aducă un omagiu traficului auto, iar ciclismul a fost marginalizat”, arată ADFC. Atât SUA, cât și Germania se identifică în mare măsură drept țări ale traficului auto. Având în vedere influența politică pe care o au producătorii de automobile, mașina este încă regele drumului.

Dar există mai multă presiune acum ca niciodată pentru găsirea de noi moduri de transport curat. Într-o oarecare măsură, guvernele SUA și Germaniei au recunoscut acest lucru și consideră că ciclismul este una dintre numeroasele părți ale unei soluții de reducere a emisiilor. În uriașa lege pentru infrastructură de 1.000 de miliarde de dolari (853,4 miliarde de euro) gândită de actualul guvern al SUA există o serie de probleme care abordează nevoia de a îmbunătăți cultura ciclismului în țară.

O modalitate prin care proiectul de lege abordează preocupările bicicliștilor este prin creșterea finanțării alternative pentru transport cu 60%, în timp ce face mai multe modificări de politică care permit accesul mai ușor pentru administrația locală la finanțare pentru transportul alternativ. „Legea bipartizană privind infrastructura este bună pentru oamenii care merg cu bicicleta și merg pe jos. Este perfect? Nu. Dar este un mare pas înainte”, a declarat Liga Bicicliștilor Americani într-un comunicat. Având în vedere că alegerile naționale tocmai au avut loc în Germania, rămâne de văzut ce va face noul guvern în ceea ce privește protecția climei și politicile de mobilitate. Cu siguranță, îmbunătățirea infrastructurii de ciclism este o măsură cheie pentru a aborda provocările legate de transport și mobilitate și pentru a oferi soluții mai curate. Între timp, pe măsură ce roțile politice se învârt încet, americanul din mine poate doar spera că într-o zi va fi normal ca oamenii din țări precum SUA să se bucure de o cultură pozitivă a ciclismului și să nu fie surprinși când le spun că merg cu bicicleta la serviciu.

În fiecare zi, în Europa de Est, a merge la muncă sau la cumpărături pe bicicletă nu  fost dintotdeauna ceva neobișnuit. În era comunistă a circula pe două roți era regula la țară. Însă odată ce au apucat să guste din stilul de viață occidental, est-europenii și-au făcut din a avea mașină un scop în viață. Dar bicicleta nu a fost abandonată de tot și pandemia a readus-o în atenție. În Ungaria, ea avea o importanță specială chiar și înainte de pandemie, sau de alegeri.

Guvernul premierului Viktor Orban a oferit bicicliștilor, prin lege, permisiunea de a bea mai mult alcool decât șoferii, intenționând, probabil, ca astfel să-i atragă pe alegătorii de la țară. Infrastructura este și ea importantă acolo. Pentru că o pistă fosforescentă de biciclete din orașul Esztergom, inaugurată anul trecut, s-a dovedit un succes, anul acesta au fost anunțate alte proiecte similare în mai multe regiuni ale Ungariei, scrie Hungary Today.  De ele se ocupă ministerul inovației și tehnologiei. Astfel, în 11 locații din cinci județe vor fi testate piste care strălucesc în întuneric. Ele sunt destinate circulației bicicliștilor în zone cu trafic ridicat. La Esztergom, materialele speciale pentru a face pista de biciclete fosforescentă au fost folosite pentru o porțiune dintr-o ciclorută europeană de-a lungul Dunării.

Strălucirea pistelor previne accidentele în timpul nopții sau al zilelor noroase. Anul trecut, după ani de ezitări și dezbateri, autoritățile maghiare au început construirea unei legături cicloturistice între lacul Balaton, marea Ungariei și principala zona turistică a acestei țări, și capitala Budapesta. „Cicloautostrada”, BUBA, după cum îi este numele de cod dat de guvern, face parte dintr-un proiect mai vechi, din 2011, de a dezvolta infrastructura pentru biciclete a țării. Distanța dintre Budapesta și Balaton este de 100 de kilometri. În Ungaria, cicloruta spre Balaton nu presupune asfaltare suplimentară, ci reprofilarea unor drumuri deja existente.

În luna noiembrie, ministerul inovației de acolo a anunțat că de la începutul anului în Ungaria au fost dați spre folosința bicicliștilor 1.600 de kilometri de piste pentru biciclete. În felul acesta, a spus ministrul inovației László Palkovics, Ungaria a devenit a treia ciclonațiune din Europa, după olandezi și danezi.  Pistele pentru biciclete au fost construite cu fonduri europene și cu bani de la buget. Dar și Polonia are piste fosforescente și mii de kilometri de trasee pentru bicicliști, atât în natură, cât și în zone urbane. Viena și-a anunțat anul acesta intenția de a-și extinde semnificativ infrastructura pentru biciclete. La fel face și Parisul.  În România, una dintre cele mai lungi piste de biciclete face legătura între Timișoara și Serbia, dar nu duce nicăieri. Iar cine se aventurează pe bicicletă prea aproape de graniță riscă să fie amendat de grănicerii români.