Noua generație privește profitul companiei ca pe o formă de exploatare
Nu știu dacă ați remarcat, dar noua generație privește profitul obținut de o companie sau chiar profitul obținut de cineva nu ca o performanță economică a unei firme, a unui investitor, a unui om, ci ca o formă de exploatare a celorlalți.
Percepția noii generații și modul cum se raportează la o companie sunt surprinzător de socialiste, comuniste: firmele ne exploatează, ne muncesc, ne țin peste program, directorii țin cu cei din vârf, ne dau salarii de nimic, iar rezultatul final, profitul companiei, este făcut prin exploatarea noastră.
În acest caz, companiile care raportează profit vor fi privite negativ, cu ură, și mai puțin pozitiv.
Când Petrom a raportat pentru anul 2014 un profit de un miliard de euro, cel mai mare din România, cred că 90% din cei care au interacționat cu această știre au înjurat compania, conducerea, acționarul principal, OMV – austriecii scot profitul din România și noi le-am dat petrolul țării gratis.
Dacă o bancă raportează profit, care până la urmă este și o măsură a sănătății businessului, are parte numai de înjurături. Banca a făcut profit pe seama mea, pe dobânzile pe care le plătesc, pe comisioanele pe care ni le impun etc.
Nimeni nu privește cu respect, cu admirație profitul, mai ales noua generație, care a intrat și va intra în câmpul muncii.
Într-o discuție la ASE, profitul unei companii este văzut de studenți ca formă de exploatare a lor. Surprinzător, nu? Pentru cei care sunt învățați despre activitatea companiilor, despre bilanț, despre contul de profit și pierderi, despre sănătatea firmelor prin prisma unor indicatori de cash flow, lichiditate, solvabilitate etc.
Dacă și cei de la ASE se uită cu ură la profit, puteți să vă închipuiți cum se uită studenții de la alte facultăți care nu au treabă cu cifrele!
Mă gândesc cum privește noua generație pierderile raportate de o companie. Cred că cu mai mare îngăduință, cu o înțelegere că viața e grea, că este greu de făcut afaceri în România.
Acest lucru se duce mai departe atunci când se discută despre salarii. Poate companiile care raportează pierderi au șanse mai mari la recrutare, cine știe? Iar acesta este un paradox.
Mai degrabă ai înțelegere când nu ți se mărește salariul la o companie care are pierdere, și poate te simți vinovat că și tu ai produs o parte din acea gaură, decât la o companie care obține profit, pe care îl afli din ziare, și lucrează cu marjă mare.
Profitul este văzut de angajați în corelație cu salariile. Dacă firma obține profit, încep cererile salariale. Dacă profitul este în creștere, revendicările sunt mai mari. Când câștigurile firmei sunt în scădere, cererile se mai temperează.
De multe ori mă gândesc dacă nu sunt firme care deliberat raportează câștiguri mai mici pentru a nu înfuria angajații. Asta, bineînțeles, după optimizarea fiscală aferentă.
Tema profiturilor obținute de multinaționale, deși ele raportează câștiguri mai mici decât companiile românești, este adusă în discuție de politicieni și prinde la noua generație, care vrea să împartă tot, începând de la mașină, casă, mâncare, vacanțe.
Va fi foarte greu pentru firme, pentru CEO, să jongleze între acționari, profit și noua generație de angajați, care vine cu alte pretenții decât cea veche, care are alte așteptări, care nu vrea să stea peste program, care vrea salarii mai mari an de an, care își schimbă jobul după culoarea birourilor, care consideră munca, jobul, o formă de exploatare.
Probabil că noua generație – millennials sau Z – ar prefera un capitalism cu față umană în care să nu existe ținte, targeturi, monitorizare, ierarhii, șefi, în care totul să fie o experiență. Așa cum se întâmplă acum, când jobul este văzut mai mult ca o experiență și mai puțin ca o necesitate sau ca o obligație.
Însuși faptul că pleacă mai târziu de acasă, de lângă părinți, arată faptul că vor să aibă cineva grijă de ei, fie că sunt părinții, statul sau companiile.
Nu va trece mult timp în care solicitarea de apartament de serviciu să intre în cotidian, în cererile salariale frecvente, așa cum sunt abonamentele la clinicile private, sălile de sport sau de dans.
Deci, atenție la profit, pentru că dacă este mare, s-ar putea să vă înfuriați angajații și să considere că îi exploatați și ei nu câștigă nimic din acest lucru.