Home Actualitate NOUA CONSTITUȚIE: Parlamentul numește di...
Actualitate

NOUA CONSTITUȚIE: Parlamentul numește directorii SRI și SIE

Comisia de revizuire a Constituției a adoptat, joi, un amendament potrivit căruia Parlamentul numește sau alege, după caz, în condițiile stabilite prin lege sau prin regulament propriu, Avocatul Poporului și directorii SRI și SIE.

NOUA CONSTITUȚIE: Parlamentul numește directorii SRI și SIE
NOUA CONSTITUȚIE: Parlamentul numește directorii SRI și SIE · Foto: Business Magazin

 Astfel, a fost introdus un alineat nou la articolul 75, cu următorul cuprins: “Parlamentul numește sau alege, după caz, în condițiile stabilite prin lege sau prin regulamentul propriu de organizare și funcționare: a) Avocatul Poporului; b) directorii Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe”.

Totodată, Comisia de revizuire a stabilit și că președintele și vicepreședinții Consiliului Legislativ, consilierii Curții de Conturi, președintele Consiliului Economic și Social și președintele Autorității Electorale Permanente vor fi numiți sau aleși de Senat.

Astfel, a fost introdus un alt alineat nou tot la articolul 75, cu următorul cuprins: “Senatul numește sau alege, după caz, în condițiile stabilite prin lege sau prin regulamentul propriu de organizare și funcționare: a) președintele și vicepreședinții Consiliului Legislativ; b) consilierii Curții de Conturi; c) președintele Consiliului Economic și Social; d) președintele Autorității Electorale Permanente; e) reprezentanții oricărei alte autorități sau instituții publice aflate sub control parlamentar sau, care potrivit legii, prezintă Parlamentului rapoarte sau alte dări de seamă privind propria activitate”.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună