Nou maxim istoric pentru Bursa de la București după un avans de 0,8% luni pentru indicele BET. Dinamică pe fondul aprecierii acțiunilor Romgaz cu 2,7%, Hidroelectrica cu 2% și Digi cu 1,2%
Indicele de referință BET al Bursei de la București s-a apreciat luni cu 0,75% și a atins un nou maxim istoric de 16.129,36 de puncte, fiind pentru prima oară când depășește pragul de 16.100 de puncte, arată datele agregate de…
Indicele de referință BET al Bursei de la București s-a apreciat luni cu 0,75% și a atins un nou maxim istoric de 16.129,36 de puncte, fiind pentru prima oară când depășește pragul de 16.100 de puncte, arată datele agregate de ZF de la BVB.
Dinamica acestuia a fost determinată în principal de creșterea acțiunilor Romgaz cu 2,7%, Hidroelectrica cu 2%, Digi Communications cu 1,2% și Electrica cu 1%. La polul opus, cele mai mari scăderi au fost la Fondul Proprietatea (minus 1,4%), Transport Trade Services și Transelectrica (minus 1%) și TeraPlast (minus 0,85%).
Lichiditatea totală s-a ridicat la 1,92 mld. lei și a inclus cele cinci tranșe ale celei mai recente emisiuni de titluri de stat Fidelis a Ministerului Finanțelor Publice în valoare cumulate de 1,79 mld. lei, dar și o tranzacție pe segmentul ofertelor publice prin care Infinity Capital Investments a vândut participația la Univers Rm. Vâlcea pentru 50,9 mil. lei.
Exceptând cele două operațiuni, rulajul s-a ridicat la 80,5 mil. lei și a fost peste media de tranzacționare a acestui an. Cele mai lichide acțiuni au fost Banca Transilvania (16 mil. lei), Hidroelectrica (14,6 mil. lei) și Romgaz (12 mil. lei).