Nokia reduce estimările privind profitul diviziei de telefoane. Acțiunile scad cu 12%
Nokia a revizuit în scădere estimările referitoare la profitul diviziei de telefoane mobile aferent primului trimestru, din cauza impactului avut de concurența intensă, iar acțiunile companiei finlandeze au scăzut cu până la 12% în urma informației.
Compania estimează că marja operațională a diviziei de telefoane și servicii a fost în primul trimestru de -3%, față de nivelul zero anticipat inițial, transmite Bloomberg.
“În timpul primului trimestru din acest an mai mulți factori negativi au afectat divizia de telefoane și servicii, într-o măsură mai mare decât ne-am așteptat”, se arată într-un comunicat al companiei, care menționează concurența intensă pe piața smartphone-urilor, mediul macroeconomic dificil și cererea pentru noile sale produse.
Pentru trimestrul al doilea, compania anticipează că marja operațională a diviziei de telefoane va fi egală sau sub cea din primele trei luni.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro