Noi probleme pentru Grecia? Discuțiile cu misiunea UE-FMI-BCE, suspendate timp de 10 zile
Discuțiile dintre guvernul grec și delegația de inspectori ai UE, FMI și BCE au fost întrerupte și urmează să fie reluate în zece zile, după ce Atena a anunțat că va rata țintele de deficit bugetar pentru acest an.
Misiunea instituțiilor financiare internaționale se află în vizită la Atena pentru a evalua dacă Grecia a îndeplinit condițiile de care depinde acordarea următoarei tranșe din pachetul de asistență financiară externă.
Discuțiile vor fi reluate în zece zile, a declarat un reprezentant al ministerului elen al Finanțelor, deși oficialii greci indicaseră anterior că negocierile se vor desfășura fără întreruperi.
Guvernul elen și creditorii internaționali au anunțat joi că Grecia va rata țintele de deficit bugetar pentru acest an, însă cele două părți nu au căzut de acord privind marja cu care vor fi depășite și care sunt motivele derapajului.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro