Noi probleme cu traficul feroviar: CFR Călători a anunțat că se află în imposibilitatea de plată, având datorii de peste 41,4 mil. lei
CFR Călători a anunțat că se află în imposibilitatea de plată, având datorii de peste 41,4 mil. lei, care ar reprezenta tarifului de utilizare a infrastructurii. Compania feroviară susține însă că ar avea de încasat de la Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF),…
CFR Călători a anunțat că se află în imposibilitatea de plată, având datorii de peste 41,4 mil. lei, care ar reprezenta tarifului de utilizare a infrastructurii.
Compania feroviară susține însă că ar avea de încasat de la Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), pentru plata facilităților de călătorie și a compensației pentru serviciul public, peste 139 milioane lei, și că de la momentul întâlnirii derulate la sediul ARF a fost achitată doar suma de 7.8 mil lei care a intrat în conturile CFR Călători în data de 26.08.2025.
”Cu toate acestea CFR Călători a achitat către CFR SA din valoarea scadentă, până în prezent, 13 milioane lei și întreprinde în continuare demersurile necesare, atât pentru încasarea sumelor datorate de Autoritatea pentru Reformă Feroviara că urmare a prestației efectuate, cât și pentru plata sumelor datorate CFR SA și celorlalți furnizori de servicii”, transmite CFR într-un comunicat de presă.
De asemenea, CFR menționează că pe lângă subcompensarea sistemului de transport feroviar de călători se înregistrează și întârzieri în plata facilităților de călătorie acordate diferitelor categorii sociale și a compensației.
”Suntem practic în imposibilitatea respectării angajamentelor contractuale în termenele scadente”.