Nivelul maxim de alertă al pandemiei Covid, menținut de OMS
OMS menține nivelul maxim de alertă al pandemiei Covid, la trei ani de când a declarat pentru prima dată urgența sanitară globală din cauza virusului.
COVID-19 continuă să constituie o urgență de sănătate publică de interes internațional, cea mai înaltă formă de alertă, a declarat luni Organizația Mondială a Sănătății (OMS), relatează Reuters.
Pandemia se află probabil într-un “punct de tranziție” care continuă să necesite o gestionare atentă pentru “a atenua potențialele consecințe negative”, a adăugat OMS.
S-au împlinit trei ani de când OMS a declarat COVID o urgență sanitară globală. Peste 6,8 milioane de persoane au murit în timpul epidemiei, care a atins toate țările de pe Pământ, devastând comunități și economii.
Cu toate acestea, apariția vaccinurilor și a tratamentelor a schimbat considerabil situația pandemiei din 2020, iar directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că speră să se pună capăt urgenței în acest an, în special dacă accesul la contramăsuri poate fi îmbunătățit la nivel global.
“Rămânem încrezători că, în anul care vine, lumea va trece la o nouă fază în care vom reduce spitalizările (COVID) și decesele la cel mai scăzut nivel posibil”, a declarat Tedros luni.
Consilieri ai OMS privind pandemia declarau pentru Reuters, în decembrie, că probabil că nu a venit momentul pentru a se pune capăt urgenței sanitare, având în vedere incertitudinea legată de valul de infecții din China, după ce aceasta a ridicat măsurile stricte, la sfârșitul anului 2022.