Niță: Nu vom mai lista la bursă alte companii de stat, în afara celor programate
Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță, a declarat luni că în afară de listările la bursă ale unor companii de stat programate pentru 2014 statul nu are în vedere alte operațiuni similare.
“Nu mai scoatem acțiuni ale altor companii la bursă, cu excepția celor programate pentru anul viitor, adică Electrica, Hidroelectrica și complexele energetice Oltenia și Hunedoara”, a afirmat Niță într-o conferință de presă.
Listările la bursă ale acestor companii, precum și ale altora, tot controlate de stat, au fost asumate de Guvern față de Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și Comisia Europeană.
În acest an statul a scos pe piața de capital compania Transgaz Mediaș (TGN), printr-o oferă publică secundară, și a listat Nuclearelectrica, prin ofertă publică inițială. Până la sfârșitul anului va fi listat la bursă, prin ofertă publică inițială, și producătorul de gaze Romgaz Mediaș.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro