Home Actualitate Nimic nou pe frontul din Iran
Actualitate

Nimic nou pe frontul din Iran

Toate eforturile diplomatice ale noului secretar de stat al SUA, Condoleezza Rice, pornita intr-un lung turneu prin Europa si Orientul Mijlociu, au parut a merge spre unul si acelasi scop - sa-i incredinteze pe liderii europeni, de la Jack Straw la Gerhard Schröder (foto), ca politica administratiei Bush nu urmareste extinderea razboiului din Irak spre Iran sau spre Siria.

Toate eforturile diplomatice ale noului secretar de stat al SUA, Condoleezza Rice, pornita intr-un lung turneu prin Europa si Orientul Mijlociu, au parut a merge spre unul si acelasi scop – sa-i incredinteze pe liderii europeni, de la Jack Straw la Gerhard Schröder (foto), ca politica administratiei Bush nu urmareste extinderea razboiului din Irak spre Iran sau spre Siria.

Dupa recentele declaratii si speculatii despre posibilitatea invadarii Iranului de catre SUA ori Israel pentru a determina regimul de la Teheran sa renunte la programul sau nuclear, ingrijorarea europenilor – mai ales a troicii Marea Britanie-Franta-Germania, care poarta negocieri cu Iranul pentru stoparea programului nuclear – a atins cote destul de inalte. De altfel, si discursul presedintelui Bush privind starea natiunii s-a vrut linistitor in privinta atitudinii SUA fata de Iran si fata de intreg Orientul Mijlociu, mai ales ca Washingtonul a si anuntat un ajutor substantial, de 350 de mi-lioane de dolari, pentru constructia viitorului stat palestinian.

Pe de alta parte insa, ingrijorarile raman, atata vreme cat in noua administratie americana au fost promovati o serie de adepti ai unei politici externe dure, intre care fostul ambasador in Romania, Jack Dyer Crouch, iar Pentagonului, in fruntea caruia a fost pastrat belicosul Donald Rumsfeld, i-au fost sporite atributiile in combaterea terorismului international.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună