Nikita Hrusciov, necioplitul care l-a demolat pe Stalin/ de Călin Hentea

 Hrușciov a sprijinit epurările sângeroase declanșate de Stalin în 1934 și a semnat aprobările pentru arestarea  multor bolșevici, despre care știa că erau nevinovați. La izbucnirea Marelui Război pentru Apărarea Patriei, pentru a-i controla îndeaproape pe generalii Armatei Roșii, Hrușciov a fost numit de Stalin comisar politic la Kiev, el reușind să supraviețuiască fizic și politic pierderii Harkov-ului în fața Wehrmacht-ului (Dumitrescu, 2009, Personaje și personalități ale istoriei, Didactică și pedagogică, p. 401). Ulterior, Hrușciov a fost activ pe frontul bătăliei de la Stalingrad, fiind responsabil cu moralul trupelor și interogarea prizonierilor naziști.

După șase luni de la moartea lui Stalin la 5 martie 1953, Hrușciov a reușit să devină prim secretar al partidului, iar în februarie 1955 l-a înlocuit pe rivalul Malenkov din funcția de premier cu Nikolai Bulganin (1895-1975), pentru ca în 1958 să cumuleze și această funcție. A recurs la represiune armată pe 4 noiembrie 1956, în Ungaria, pentru zdobirea revoluției anticomuniste de la Budapesta ce urmărea chiar desprinderea țării din Pactul de la Varșovia. Hrușciov a retras trupele sovietice staționate în România în mai-iunie 1958 pentru că oricum nu mai avea vreo justificare juridică pentru menținerea lor (Tratatul de pace cu Austria fiind semnat încă din 1955) și în plus îl costau prea mult. Începutul unei relative destinderi față de SUA ce a urmat după crima de lezmajestate a condamnării lui Stalin în 1956, (Parish, 2002, Enciclopedia Războiului Rece, Univers Enciclopedic, p. 140), dar și datorită neîncurajării programului nuclear chinez de către Kremlin au reprezentat motivele care au determinat răcirea relațiilor și apoi la ostilitatea lui Mao față de conducerea URSS.

Cu toate că a decis reducerea forțelor armate sovietice Hrușciov a adoptat poziții internaționale dure, reușind să-l domine pe noul președinte Kennedy  (măcinat de boală) la sumitt-ul de la Viena din mai 1961. Hrușciov a crezut că se va întâmpla același lucru atunci când a aprobat ridicarea Zidului Berlinului pe 13 august 1961 și mai ales în criza rachetelor sovietice amplasate în Cuba (octombrie-noiembrie 1962). În octombrie 1964, energicul și combativul Nikita Hrușciov s-a lăsat debarcat de la putere fără a opune rezistență în fața conspirației conduse de Leonid Brejnev, care i-a devenit succesor. Până la decesul său survenit în urma unui atac de cord în 1971, Hrușciov, vinovat de desacralizarea și demonizarea lui Stalin, dar și de a fi „dezghețat” URSS-ul stalinist, și-a continuat viața într-o obscuritate relativ confortabilă, regimul brejnevist ștergându-i din Enciclopedia Sovietică chiar și contribuțiile din Marele Război pentru Apărarea Patriei.

Cititi mai multe pe www.zf.ro