Nicușor Dan:Am semnat cu rectorul Universității de Arhitectură actul adițional pentru realizarea PUG
Primarul general al Capitalei Nicușor Dan a anunțat marți că a semnat cu conducerea Universității de Arhitectură „Ion Mincu” actul adițional pentru realizarea Planului Urbanistic General al Municipiului București (PUG).
„Sunt convins că o dată ce va fi implementat, noul PUG va atrage investitori onești în zona imobiliară și în același timp va pune ordine în tot ceea ce înseamnă dezvoltarea urbană a orașului. Din păcate, felul în care arată astăzi Bucureștiul este consecința unei dezvoltări preponderent speculative, iar asta a însemnat blocuri între case, blocaje în trafic, reducerea spațiilor verzi, cartiere fără școli și grădinițe”, a scris pe Facebook Nicușor Dan.
Conform acestuia, prima versiune a PUG va fi realizată în decursul acestui an de consorțiul condus de Universitatea de Arhitectură.
Începând din 2024, această documentație va merge la ministere și la celelalte instituții pentru avizare.
„Sper ca acest proces să fie cât mai rapid, astfel încât să avem un document juridic care să fie aplicabil cât mai repede. Reamintesc că acest contract a fost semnat în anul 2013 și, din păcate, execuția s-a blocat în anul 2014. A urmat o intensă corespondență, ulterior a intervenit și Curtea de Conturi, creându-se o situație juridică ce părea fără ieșire”, a adăugat primarul.