Home Actualitate Nicuşor Dan a primit delegaţia Congresul...
Actualitate

Nicuşor Dan a primit delegaţia Congresului SUA la Baza Mihail Kogălniceanu

Preşedintele României, Nicuşor Dan, s-a întâlnit, duminică, cu delegaţia Congresului Statelor Unite ale Americii, condusă de Mike Rogers, preşedintele Comisiei Serviciilor Armate din Camera Reprezentanţilor. Preşedintele României i-a găzduit pe congresmenii americani, Mike Rogers şi Eric Sorensen, la Baza Aeriană…

Nicuşor Dan a primit delegaţia Congresului SUA la Baza Mihail Kogălniceanu
Nicuşor Dan a primit delegaţia Congresului SUA la Baza Mihail Kogălniceanu · Foto: Business Magazin

Preşedintele României, Nicuşor Dan, s-a întâlnit, duminică, cu delegaţia Congresului Statelor Unite ale Americii, condusă de Mike Rogers, preşedintele Comisiei Serviciilor Armate din Camera Reprezentanţilor.

Preşedintele României i-a găzduit pe congresmenii americani, Mike Rogers şi Eric Sorensen, la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu.

„A fost o plăcere să mă întâlnesc cu congresmanul Mike Rogers, preşedintele Comisiei pentru Forţele Armate din Camera Reprezentanţilor, şi cu congresmanul Eric Sorensen, membru al comisiei, la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu (MK), centrul prezenţei militare americane în România şi o dovadă concretă a cooperării noastre în domeniul apărării şi securităţii”, a transmis Nicuşor Dan, printr-un mesaj publicat pe X.

Preşedintele a subliniat necesitatea consolidării descurajării şi rezilienţei colective şi a afirmat că România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea pentru propria apărare, prin creşterea angajamentelor şi respectarea acestora.

Pe agenda discuţiilor s-a aflat şi extinderea Parteneriatului Strategic bilateral prin consolidarea cooperării în economie, industria de apărare, energie, infrastructură, minerale critice şi tehnologii emergente.

„Consolidarea şi extinderea prezenţei economice şi militare a SUA în România reprezintă o prioritate pentru parteneriatul nostru bilateral, pentru securitatea regiunii Mării Negre şi pentru unitatea Alianţei Transatlantice”, a conchis preşedintele.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună