Nicolae Ionescu, fotograful Bucureștilor - fragmente de biografie (FOTO)

“În nădejdea unei ameliorări a situației materiale, situația mea materială fiind atât de grea încât locuiam o odăiță de paiantă făcută de mama, în primăvara lui 1937 mă angajez la Societatea Adevărul în calitate de administrator tehnic. Angajarea mea la Adevărul era numai temporală, mi-am propus cel mult doi ani și am consimțit la prelungire numai după repetatele stăruințe ale doctorului Blumenfeld și ale lui Otto Marcovici. În noul meu serviciu am avut de la început mari dificultăți din cauza intrigilor și diverselor interese care se ciocneau în această întreprindere”.

“Devenisem șeful Serviciului Fotografic al Armatei și, din mai 1925 până în toamnă, am lucrat numai fotografii militare cu un aparat personal, primul aparat de mare clasă pe care izbutisem să mi-l cumpăr. La înapoierea în București am început să fac acasă încercări pentru a obține fotografii în culori pe cale mecanică. (…) Datorită fotografiei încep să mă descurc. După 23 August văzând că cu greu s-ar putea să-mi recapăt drepturile, m-am hotărât să-mi iau independența și cu banii câștigați pe ilustrate am început să editez cărți pentru copii.”

Fragmentele autobiografice ale ilustrului fotograf Nicolae Ionescu se încheie cu acuzația de antisemit, o armă redutabilă atunci când se dorea îndepărtarea și chiar suprimarea cuiva în epoca Chișinevski. Marele artist a fost salvat de închisoare tot de evrei, mai precis de oameni de religie mozaică, oameni adevărați, care, însă, nu l-au putut scuti de percheziții aproape zilnice, de persecuții și de șicane ce urmăreau prăbușirea lui morală. În acele timpuri era infinit mai sănătos să fii minoritar decât român.

Mai mult pe Ziarul de Duminica.