Niciun turist român nu a fost afectat de incendiile de vegetație din Turcia: „În Antalya nu a fost necesară evacuarea din resorturi a turiștilor pentru că situația a fost sub control”
Turiștii români aflați în această perioadă în vacanță în Turcia nu au fost afectați de incendiile de vegetație din statul turc. Astfel, situația situației începe să revină la normal, iar activitatea turistică nu este afectată, conform unui comunicat la agenția…
Turiștii români aflați în această perioadă în vacanță în Turcia nu au fost afectați de incendiile de vegetație din statul turc. Astfel, situația situației începe să revină la normal, iar activitatea turistică nu este afectată, conform unui comunicat la agenția de turism Soley Tour.
Totuși, la finalul săptămânii trecute, în Bodrum autorități au luat decizia de ai muta temporar pe turiștii cazați în două hoteluri, ca măsură de precauție, aceștia revenind în resorturi o zi mai târziu.
„În toată această perioadă, în Antalia nu a fost nevoie de evacuarea din resorturi a turiștilor pentru că situația a fost sub control, iar vacanțele, inclusiv ale turiștilor români, au continuat fără sincope, conform programului. În ceea ce ne privește, nu am avut solicitări de anulare a vacanțelor în Turcia și turiștii trebuie să știe că pot călători în această destinație fără griji. Noi, ca turoperator, am fi primii care ar anula deplasările în Turcia, dacă siguranța și confortul turiștilor noștri ar fi amenințat de situația din zonă ”, a declarat Erdinc Adali, CEO Soley Tour.
Ministrul turc al Agriculturilor și Silviculturii, Demir Pakdemirli, a declarat că în ultimele șase zile, 137 de incendii au fost controlate în 32 de provincii, dar în continuare pompierii se luptă pentru stingerea a 13 incendii din șase provincii.
În acest moment, echipele de intervenție acționează cu zeci de avioane și elicoptere, peste 800 de mașini de pompieri, iar mai bine de 5.000 de angajați sunt angrenați în lupta împotriva flăcărilor.
De asemenea, Dan Goicea, CEO al agenției de turism Cocktail Holidays, spune că situația este sub control din acest lucru pe care le are de la turiștii care se află în zonă.
„În Marmaris sa rezolvat cu fumul. Sa repornit curentul și funcționează aparate de aer condiționat hotelurile din apropierea incendiului. Avem chiar două familii în Grand Truban și nu au probleme din cauza incendiului. În zona Bodrum nu mai există incendii în zona de hoteluri. Focurile au fost, mai sunt mici focare, dar distanța de 20-50 km de localitate. De asemenea, zona Kusadasi și Didim nu au parte de incendii ”, explică pentru ZF Dan Goicea.