Nicio cheltuială nu este prea mare pentru salvarea și recâștigarea companiilor strategice

În Franța, un minim control al statului în giganții corporate de importanță strategică este regula. Naționalizările nu sunt un tabu, mai ales în criză și când mizele sunt mii de locuri de muncă sau bunăstarea cetățenilor. În plină criză de energie, guvernul francez a anunțat că vrea să preia în întregime gigantul EDF, cea mai mare forță nucleară civilă din Europa, care acum se confruntă cu probleme financiare și cu datorii împovărătoare. Avea control aproape total, deținând o participație de 84%, dar compania are nevoie de sprijin, iar populația are nevoie de energie ieftină sau care cel puțin să nu se mai scumpească. Anul trecut, în plină criză economică, când industria aeriană își începea lunga prăbușire, guvernul francez a făcut o mutare care i-a permits să-și dubleze participația la transportatorul aerian Air France-KLM pentru a salva compania.

Pandemia și crizele dau pretext astfel statului francez să-și întărească controlul în companii cu operațiuni în sectoarele strategice ale economiei, o politică îndelung criticată ca fiind o formă de intervenționism care limitează piața liberă. Însă strategii asemănătoare au fost și sunt îmbrățișate, într-un fel sau altul, de diferite state europene și de obicei sunt însoțite de discuții și controverse. Criza energetică arată națiunilor europene că după 30 de ani de liberalizare securitatea energetică nu poate fi lăsată la mâna piețelor. De aici ideea de a naționaliza în întregime EDF. Dar implicațiile acestei măsuri sunt mult mai complexe.

De bailoutul acordat de statul francez companiei Air France-KLM a beneficiat doar subsidiara franceză, iar în schimbul intervenției guvernul de la Paris și-a asigurat posibilitatea de a-și majora pachetul de acțiuni de la 14% la 30%. Ceea ce Franța a și făcut, devenind astfel principalul acționar al transportatorului aerian franco-olandez. Olanda nu a participat la majorarea de capital și a rămas cu doar 9% din acțiuni. În Franța, de activele corporate ale statului se ocupă Agence des participations de l’État (APE), Agenția Participațiilor Statului. Din datele instituției reiese că activele sale sunt concentrate, în funcție de valoare, în special în sectorul energetic. Acolo, APE deține participația statului la gigantul EDF. Pachetul de 84% din acțiuni valora anul trecut peste 29,6 mld. euro și era cea mai valoroasă din portofoliul agenției. De asemenea, statul are aproape 24% din acțiunile companiei de energie Engie.

Alt sector bine reprezentat este cel aerospațial, unde APE deține 11% din Airbus, pachetul de acțiuni valorând 8,6 miliarde de euro (dar acolo acționari sunt și alte guverne, precum cel al Germaniei), 25,7% din Thales  și 11,2% din Safran. Thales și Safran au acum o importanță aparte pentru că au operațiuni și în industria apărării. Sectorul aerian este reprezentat și de ADP, operator aeroportuar la care statul francez are peste 50% din acțiuni.

Altă prezență notabilă în portofoliul APE este operatorul telecom Orange (13%, dar statul este prezent în acționariat și prin banca publică de investiții Bpifrance). Orange a pornit pe drumul capitalismului ca operator național de comunicații. Nici acționariatul statului la Renault (15%) nu trebuie să surprindă. Compania este unul dintre cei mai mari angajatori și un motor industrial major. Ispita globalizării a fost mare pentru grup, care și-a întins operațiunile de producție peste mări și țări și și-a luat parteneri puternici. Unul este compania niponă Nissan, iar statul francez a văzut aici un risc ca străinii să influențeze deciziile constructorului auto francez.

În consecință, în 2015, sub ghidajul ministrului economiei, pe atunci Emmanuel Macron, guvernul și-a majorat participația la Renault de la 15% la 19%. Participația Nissan era tot de 15%. Intenția guvernului a fost evidentă.

Statul și-a redus între timp cota înapoi la 15%, iar Renault a trecut prin schimbări de conducere majore, scandaluri și un bailout masiv în timpul pandemiei. APE este acționar și la FDJ (22%), companie de loterie și Eramet (25,5%), cu operațiuni în sectorul minier. Participațiile la companiile de stat sunt populare din diferite motive. Cel mai des citat este siguranța națională, scrie Financial Times. Altele sunt protejarea față de concurența străină, protejarea și crearea de locuri de muncă, dezvoltarea regională sau profesională, acumularea de know-how și furnizarea de servicii în situații de monopol natural. De asemenea, companiile de stat sau la care statul deține participații semnificative, în general de peste 20%, pot folosi guvernelor ca sursă de finanțare, patronaj și mijloc de influență politică. EDF a fost pusă de Macron în inima renașterii nucleare franceze. Președintele vrea să facă din nou din Franța o forță globală a industriei nucleare civile. El a făcut clar și faptul că o țară nu poate fi putere nucleară militară fără o componentă civilă puternică. Iar după plecarea Marii Britanii din UE, Franța a rămas cea mai mare putere nucleară militară a Europei. Acest lucru ar putea câtări greu în planurile lui Macron de a forma o armată europeană comună, separată de cea a NATO.