Nevoia de a alerga cu limba scoasă

Articolul de pe mashable.com vorbește de Blue Apron, o companie care tocmai primise o finanțare de 135 de milioane de dolari pentru a-și extinde operațiunile la nivelul Statelor Unite. Finanțarea primită stabilea valoarea Blue Apron la 2 miliarde de dolari. Ideea celor de la Blue Apron este simplă, livrează ingredientele și rețeta, iar clientul gătește; fără bătaie de cap, fără timp pierdut în supermarket, ideal pentru corporatistul grăbit. Bună idee, veți spune. Așa au spus și americanii, care au mai finanțat anterior Blue Apron cu 200 de milioane de dolari. De unde acest interes? Cei din fondurile de investiții, dar și analiștii spun că următorul Uber ar trebui să vină din zona alimentară, o afirmație care, să recunoaștem, are o logică cât se poate de corectă.

M-am scărpinat în cap, pentru că ideea celor de la Blue Apron am regăsit-o la un moment dat și în România, iar Business Magazin a scris despre compania care a pus-o în practică, acum exact un an. Este vorba de Cooku Bau, afacere fondată de soții Tohăneanu, doi tineri care cunosc lumea corporatistă și lipsa de timp permanentă cu care se confruntă. Cristian Tohăneanu auzise o știre la radio despre o afacere asemănătoare, au investit 30.000 de euro și au pornit  afacerea. La momentul scrierii articolului erau optimiști și spuneau că răspunsul pieței a fost peste așteptările lor.

Acum site‑ul cookubau.ro afișează mesajul „Cooku Bau este în vacanță. Revenim după Paște. Dar acum este iunie, iar Paștele a fost în aprilie. Poate că antreprenorii și-or fi luat o pauză prelungită, poate că au pornit altă afacere și au abandonat temporar Cooku Bau; n-am avut timp să verific și nici nu e rostul acestui text să lămurească asta. Fapt este că un tip de afacere pentru care, pe alte meleaguri, unii aleargă cu limba scoasă și oferă finanțări de 345 de milioane de dolari, în România se zbate într-un soi de cvasianonimat, chiar dacă istoria celor doi soți a apărut în Business Magazin și alte reviste, pe site-uri sau în manifestări publice.

Există o istorie pe care am mai povestit-o, legată de perioada de început a Apple, a momentului în care Don Valentine, șeful Sequoia Capital, fondul de investiții care a finanțat Oracle, Cisco, Google, YouTube sau Electronic Arts, s-a prezentat în Rolls-ul personal la ușa garajului unde unul, Jobs, și unul, Wozniak, făceau un computer. Don a coborât din mașină și a văzut ce făceau cei doi și le-a dat bani, iar Apple a devenit, pe urmă, cea mai mare companie din lume.

De ce nu au primit soții Tohăneanu o ofertă pentru ceea ce alții definesc Uberul din alimentație? În cazul în care Blue Apron va deveni o companie internațională și va veni în România, ne putem închipui ușor „uau-urile admirative care o vor însoți și mirările și exclamațiile și restul. Dar noi am avut ideea aici! De ce nu s-a întâmplat ce ar fi fost firesc să se întâmple?

Docții care vor începe să-mi explice despre diferențele de piață, cultură, dimensiuni sau cine mai știe ce altceva să se abțină. Le știu și eu și le trăiesc de ani buni, de când fac presă economică. Cred că cei de la Cooku Bau ar fi fost cumva îngroziți de perspectiva unei finanțări de sute de milioane și li s-ar fi potrivit mai degrabă sutele de mii, cât să se extindă în marile orașe ale României. De aici la Sofia sau Budapesta ar fi fost doar un pas, prin franciză de exemplu. Și de acolo la Viena sau la Paris. De ce să nu privim așa?
Cazul celor de la LiveRail este exemplul perfect că se poate.

Problema reală este de lipsă de informare, de indiferență și de lipsă de anvergură. Este vorba de faptul că oamenii nu citesc presă economică și nu sunt implicați, deci indiferenți. De imaginea unui mediu de afaceri afectat de corupție. De faptul că finanțările se află la inși pierduți în suficiența propriilor limitări. De faptul că nu prea avem business angels reali, care să alerge ei cu limba scoasă după următorul Uber. În care să creadă necondiționat.

Sper ca la următorul Paște soții Tohăneanu să pornească afacerea peste hotare.Ilustrez cu „Bacchus bolnav al lui Caravaggio, un tablou ciudat, care contrastează cu imaginea obișnuită a zeului petrecăreț, pictat de un ins care și-a trăit viața cum a crezut de cuviință. Și a murit foarte tânăr.