Nelson Mandela a murit înconjurat de familie
Nelson Mandela a murit, joi, înconjurat de familie până în ultimele momente de viață, a povestit, luni, pentru BBC, fiica sa cea mare Makaziwe.
“Până în ultimul moment, noi am fost acolo”, a povestit ea jurnalistului Komla Dumor.
“Copiii au fost acolo, nepoții au fost acolo, Graça (soția sa) a fost acolo, am fost cu toții în jurul lui și până în ultimul moment am fost alături de el joi toată ziua”, a asigurat ea. Fostul președinte sud-african a murit joi la vârsta de 95 de ani, după o lungă agonie.
Boala sa a reprezentat “o perioadă foarte lungă și dureroasă”, dar ultima săptămână înaintea morții a fost “minunată”, a asigurat fiica sa cea mare.
Ea a declarat că speră ca lumea să își amintească de tatăl său nu numai pentru lupta sa politică în favoarea libertății, ci și pentru valorile morale și spirituale pe care le-a apărat el.
Cititi mai mutle pe www.mediafax.ro