Neajutorati sa ramana
Ministerul Integrarii a anuntat ca in aceasta saptamana trimite la Bruxelles o directiva interna privind ajutoarele de stat, prin care vor fi interzise subventiile pentru salvarea intreprinderilor de la faliment, exceptarile de la plata TVA sau deducerile din profitul impozabil.

Autoritatile se grabesc sa prezinte Comisiei Europene documentul inainte de raportul de tara din luna mai, ca sa preintampine o eventuala mentionare a chestiunii ajutoarelor de stat in raportul respectiv. Desi precedentul raport din octombrie trecut nu mentioneaza concurenta printre domeniile cu stegulete rosii pentru Romania, adica din cele cu riscuri de intarziere a aderarii, comisarul european de resort, Neelie Kroes, a avertizat Bucurestiul ca integrarea poate fi compromisa de jocurile politice in acordarea ajutoarelor de stat.
Autoritatile sustin ca se va renunta si la majoritatea scutirilor de impozite pentru investitiile in zonele defavorizate sau a celor pentru investitiile cu impact semnificativ in economie, criteriile pentru acordarea in continuare a ajutoarelor de stat in astfel de cazuri fiind domeniul unde sunt cerute. Prioritate vor avea, in speta, cercetarea si dezvoltarea, IMM-urile si dezvoltarea regionala. In rest, oricum dupa integrare orice ajutor va fi aprobat de la Bruxelles, asa ca trebuie sa ne obisnuim de pe acum cu rigorile integrarii, spune Leonard Orban, secretar de stat in Ministerul Integrarii.