Naziștii, ajutați de Hollywood

După venirea din 1933 la putere a lui Hitler, exista amenințarea ca naziștii să excludă cele 250 de filme amerincane difuzate atunci în cinematografele din Germania în contextul în care,  înainte de Primul Război Mondial, piața germană a filmului era a doua cea mai mare la nivel mondial.

Studiourile se confruntau cu temerea că filmele produse vor fi excluse din Germania și că nu se vor putea întoarce vreodată pe aceasta. Prin urmare, scenariile și filmele au început să fie trimise oficialilor germani pentru a evita riscul de a include scene care să ducă la posibilitatea refuzării filmelor. Când nemții aveau obiecții referitoare la anumite scene sau dialoguri – în general scene care puneau într-o lumină negativă Germania sau vorbeau despre tratamentul prost aplicat evreilor – acestea erau tăiate, atât în versiunile americane cât și ale celor distribuite la nivel mondial. Astfel, din Hollywood nu a plecat niciun film antinazist până în 1940. Erau promovate în schimb filme precum”Căpitanul Curaj din 1937”, care ar fi promovat valorile arienilor.

Pactul a pornit de la un eveniment din 1930 , premiera filmului “Nimic nou pe frontul de vest”, un documentar despre Primul Război Mondial.
A fost considerat o jignire la adresa germanilor, iar reacția naziștilor a fost să cumpere 300 de bilete la premiera filmului. În scena retragerii trupelor germane din film, au țipat la unison:”Soldații germani au avut curaj. Este revoltător că acest film a fost făcut în America”. Filmul a fost oprit, iar propagandistul nazist Joseph Goebbels a ținut un discurs la balcon în care a vorbit despre cum filmul încerca să distrugă imaginea Germaniei. Camarazii lui au aruncat bombe cu gaz și au eliberat șoareci în mulțime.

Acțiunea naziștilor a fost apreciată de populația germană. Situația a ajuns la un punct culminant la data de 11 decembrie când cea mai importantă comisie de cenzură a hotărât înlăturarea filmului din cinematografele din Germania, la doar șase zile după premiera acestuia. Titlurile din ziare spuneau “Victoria este a noastră! I-am îngenuncheat!”. referindu-se la americani.
În Hollywood, Carl Laemmle, președintele Universal Pictures era nemulțumit din cauza controversei, mai ales pentru că se născuse în Germania și țara avea un potențialul de business important pentru cinematografia americană. Prin urmare, în august 1931, Laemmle a produs o versiune editată a filmului și a făcut o călătorie în Europa pentru promovarea acestuia. Noua versiunea urma să fie acceptată pe cinematografele din Germania, cu respectarea unei singure condiții: diviziile Universal din toată lumea ar fi trebuit să distribuie aceeași versiune editată a filmului.Laemmle – de origine evreu – a acceptat condițiile, dar, a început să fie îngrijorat de ceva mult mai important decât soarta propriului film. “Sunt aproape sigur că puterea lui Hitler va crește și va genera un masacru în rândul miilor de bărbați, femei și copii evrei ”, spunea el în 1932. Până la moartea lui, în 1939, a reușit să salveze cel puțin 300 de evrei din Germania. În timpul cruciadei lui antinaziste, angajații lui de la Universal ascultau de ordinele comisiei germane. În primele luni din 1932 descoperiseră versiuni needitate ale filmului în El Salvador și Spania pentru care compania și-a cerut scuze. Alte copii nu au mai fost găsite.
Un an mai târziu, Laemmle a făcut un alt compromis: a amânat continuarea filmului cu “The Road Back”.  Fiul lui, Carl Laemmle Jr., a fost de asemenea de acord să schimbe filmele lui în favoarea germanilor.  “Colaborarea” dintre Hollywood și naziști a continuat apoi, compromisurile impuse de germani fiind acceptate de toate casele de producție amerincane de atunci.

În 1936, studiourile americane au început să se confrunte cu cenzuri severe din partea germanilor și o serie de filme au fost respinse, uneori din cauza unor motive vagi.
Companiile mici au plecat din Germania și cele trei companii mari rămase – MGM, Paramount and 20th Century Fox –  nu își acopereau costurile. Până la sfârșitul anului, doar opt filme au fost acceptate de germani în condițiile în care aveau nevoie de cel puțin zece pentru a-și echilibra costurile.

MGM anunțase că se retrage de pe piața din Germania dacă celelalte două case de producție vor proceda la fel. Acestea s-au opus, considerând că filmele lor se bucură de popularitate și s-au concentrat pe dezvoltarea relațiilor cu figuri naziste proeminente. În 1937, Paramount a ales chiar și un manager nazist pentru ramura din Germania. Șeful MGM din Germania, Frits Strenfholt a divorțat de soția lui evreică la cererea Ministerului de Propagandă, iar aceasta a sfârșit într-un lagăr de concentrare

În ianuarie 1938, ramura din Berlin a 20th Century Fox  a trimis o scrisoare către Hitler:”V-am fi recunoscători dacă ne-ați trimite o notă de la Fuhrer în care să își exprime opinia despre valoarea și efectul filmelor americane în Germania. Heil Hitler!” La câteva zile după trimiterea scrisorii, cei de la 20th Century Fox au primit un răspuns: “Fuhrerul a refuzat să ofere astfel de judecăți.”

Colaborarea dintre Hollywood și naziști a ținut până în 1940, când, după încheierea războiului, au început să apară și primele filme inspirate din acesta.