Home Actualitate Mutare nouă în online: cora și cora Urba...
Actualitate

Mutare nouă în online: cora și cora Urban listează peste 15.000 de produse în aplicația de livrări Bringo

cora, unul dintre cei mai activi retaileri locali, anunță că peste 15.000 de produse alimentare și non-alimentare din hipermarketul cora și din rețeaua magazinelor de proximitate cora Urban pot fi comandate online pe platforma Bringo. “Dezvoltarea e-commerce este unul dintre…

Mutare nouă în online: cora și cora Urban listează peste 15.000 de produse în aplicația de livrări Bringo
Mutare nouă în online: cora și cora Urban listează peste 15.000 de produse în aplicația de livrări Bringo · Foto: Business Magazin

cora, unul dintre cei mai activi retaileri locali, anunță că peste 15.000 de produse alimentare și non-alimentare din hipermarketul cora și din rețeaua magazinelor de proximitate cora Urban pot fi comandate online pe platforma Bringo.

“Dezvoltarea e-commerce este unul dintre pilonii strategiei de business a cora, iar parteneriatul cu Bringo confirmă preocuparea noastră pe acest segment”, spune Claudia Badea, e-Commerce and Cross-Channel Direct, cora România.

Serviciul poate fi accesat în toate orașele în care cora este prezentă cu hipermarketuri, respectiv în București, Constanța, Cluj, Ploiești, Bacău și Drobeta Turnu Severin, iar timpul de livrare variază de la 30 de minute în cazul comenzilor din cora Urban, la 90 minute maximum în cazul comenzilor din hipermarketul cora, potrivit informațiilor transmise joi de reprezentanții companiei.

“În cei cinci ani de la lansarea pe piață, succesul modelului Bringo a fost continuu reconfirmat de numărul în creștere al clienților”, adaugă Ioana Ilie-Dobre, CEO Bringo România.

Oficialii cora precizează că statusul comenzii poate fi monitorizat în timp real prin intermediul aplicației, iar modalitatea de plată este flexibilă, putând fi realizată cu cardul la livrator (POS mobil), în numerar sau online în aplicație.

Pentru a optimiza serviciul de comenzi online, cora a lansat anul acesta noul site www.cora.ro, o investiție de 0,5 milioane de euro, iar oferta multicanal a fost extinsă prin adăugarea în portofoliu, pe lângă cele 10 hipermarketuri, a unui concept nou, de proximitate și online, cora Urban, cu 5 astfel de magazine deschise în prezent.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună