Munca si patriotismul s-au fumat. Not

Remarca facuta saptamana trecuta la un eveniment organizat de BUSINESS Magazin de unul dintre vorbitori pare cel putin exagerata intr-o societate unde cresterile din ultimii ani si libertatea de miscare pe care au avut-o angajatii au facut ca munca sa devina un concept fumat.

Numai daca erai masochist alegeai sa nu pleci in cadrul unei firme nou intrate pe piata , care te platea cu cel putin 30% mai mult pentru a munci doar la jumatate fata de cat o faceai pana atunci.
Ba, mai mult, lipsa de oameni insemna si avansari imediate pe langa salariile tot mai mari, Romania ajungand acum, potrivit unui studiu anuntat saptamana trecuta, in primele zece tari din lume si pe locul unu in Europa in ceea ce priveste puterea de cumparare a managerilor, dar si diferenta intre salariile top managementului si ale functiilor administrative.

Hai sa traducem un pic si sa aducem si un pic de context. Sefii din Romania traiesc cel mai bine din toata Europa (nu au neaparat cele mai mari salarii, dar costurile vietii sunt mai reduse ca in alte parti), iar angajatii de rand – clasa muncitoare – sunt cel mai prost platiti din Europa (e adevarat, si gradul de calificare este printre cele mai reduse de pe continent).

Este, daca vreti aceeasi diferenta fundamentala intre clasa muncitoare si asa-numita “leisure class” – lumea buna sau clasa de lux – de care vorbea acum 110 ani sociologul si economistul american Thorstein Veblen, cand acuza luxul si consumul ostentativ (exagerat de scump, artificial, cu un singur scop – acela de a epata – suna cunoscut?).
Si daca tot a venit vorba de americani, va mai dau rezultatele unui studiu (da, imi plac studiile si statisticile, chiar daca pentru asta am uneori dispute cu colegii care nu sunt de acord cu aceasta “per-capitare”).
Dupa ce si-au pierdut locurile de munca pe capete (somajul a ajuns la 10%), multi si-au vazut casele luate de catre banci si au ajuns in strada, doi americani din trei doresc acum impozitarea celor bogati pentru reducerea deficitului bugetar, care depaseste 1.400 de miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.
Bogatii sunt acum tinta principala a resentimentului pe care il are “working class hero”-ul lui John Lennon fata de combinatia de programele de salvare a bancilor cu fonduri publice si bonusurile mari incasate de rechinii din lumea financiara care au facut ce au facut si au cazut tot in picioare.

La inceputul anului, cand am fost in Detroit la salonul auto, am vazut un oras industrial devenit ruina, cu somaj de 15% si zeci si sute de americani demonstrand zi de zi in fata imensului Cobo Arena unde avea loc salonul cu steaguri americane, discursuri patriotice si pancarte de genul “Vrem sa muncim”, “Nu mutati slujbele noastre in Mexic” etc. Sigur ca America e departe, dar asa cum criza a ajuns in cele din urma si la noi, poate nu ar fi rau sa exploram deja niste scenarii similare, macar ca variante de lucru.

Cifra oficiala de aproape 700.000 de someri nu reprezinta in sine o problema uriasa pentru Romania. Poate nici macar milionul care probabil va fi atins anul viitor. Nici macar faptul ca o buna parte dintre cei care nu lucreaza nici macar nu figureaza in aceste statistici oficiale. Optimistii spun ca 2010 ar trebui sa aduca dupa sine si iesirea din recesiune. Si ce daca? E doar statistica!
Mi-e frica sa nu ramanem in aceeasi criza a modului cum (ne) privim locul de munca.

Asa cum spunea gazda unei emisiuni TV in care sunt prezentate cele mai grele meserii, in ultimii ani nu am facut nimic altceva decat sa declaram razboi muncii: Nu-i asa ca viata ar fi mai buna daca ai munci mai putin, daca n-ar trebui sa muncesti atat de intens, daca ai ajunge acasa mai devreme sau daca ai iesi la pensie mai devreme? Raspunsul poate fi doar afirmativ, dar problema este sa nu ajungem in cealalta extrema, a superficialitatii sau a principiului “merge si asa”, cum era cunoscut in multe dintre fabricile romanesti.

|n aceasta sta si deosebirea noastra fata de americani: resentimentul lor (fara indoiala, explicabil) fata de bogatii de pe Wall Street nu le inlatura dorinta de a munci in continuare constiincios, fiindca fara munca esti nu doar sarac, ci si injosit, nedemn, inutil ca membru al societatii – pe cand resentimentul romanesc (si el la fel de corect) fata de cei care castiga bine cu efort putin anuleaza insasi dorinta de a munci. A working class hero is something to be…