Mulțumită penuriei de forță de muncă din Occident, nepalezii care muncesc în străinătate trimit sume record acasă. Banii lor contribuie cu 30% la economie. Dar cifrele ascund o dramă. La fel ca în cazul srilankezilor și pakistanezilor
Nepal, Sri Lanka și Pakistan sunt economii din Asia extrem de dependente de remiterile muncitorilor migranți. Aceștia reprezintă unii dintre cei mai mari câștigători individuali de valută. În aceste țări, investițiile străine directe sunt considerabil mai reduse decât fondurile trimise de muncitorii migranți celor de acasă.
Nepal, Sri Lanka și Pakistan sunt economii din Asia extrem de dependente de remiterile muncitorilor migranți. Aceștia reprezintă unii dintre cei mai mari câștigători individuali de valută. În aceste țări, investițiile străine directe sunt considerabil mai reduse decât fondurile trimise de muncitorii migranți celor de acasă.
Dar nepalezii, srilankezii și pakistanezii sunt forțați să plece peste granițe în căutare de muncă din cauza crizelor economice cu care se confruntă țările lor.
În cazul Nepalului, veniturile din remiteri au crescut cu 21,2% în ultimul an fiscal, relevă datele băncii centrale a țării citate de Kathmandupost.com. Creșterea din anul anterior se ridicase la 4,8%. Numărul muncitorilor nepalezi care au primit aprobare pentru a munci peste granițe a atins 774.976 în ultimul an fiscal. Remiterile reprezintă o sursă vitală de valută pentru economia țării, însă deși acestea au scos multe gospodării din sărăcie, mulți muncitori migranți mor peste granițe în circumstanțe misterioase, notează Deutsche Welle.
Remiterile reprezintă acum 25% din PIB-ul țării după ce un război civil sângeros, nesiguranța politică și cutremure devastatoare au forțat milioane de nepalezi să caute oportunități peste granițe.
„Remiterile mențin economia pe linia de plutire de multă vreme. În pofida conflictului și instabilității politice, acestea sunt motivul pentru care veniturile guvernului cresc, iar băncile au un nivel ridicat de lichiditate“, arată Chandan Sapkota, economist la Nepal Economic Forum.
În cazul Sri Lankăi, remiterile muncitorilor din străinătate au crescut cu 93%, la 541 milioane de dolari în iulie 2023 în termeni anuali, potrivit datelor băncii centrale citate de economynext.com.
Volume mari de remiteri au fost direcționate către canale oficiale în condițiile în care cursul de schimb oficial al țării și-a pierdut credibilitatea din cauza injecțiilor de lichiditate realizate pentru a fixa dobânzile la rate artificial de scăzute.
Sri Lanka este lovită de crize monetare frecvente și de penurii de valută. Țara apelează frecvent la FMI. După ce moneda țării s-a prăbușit, distrugând salariile reale și locurile de muncă, zeci de mii de sri lankezi au plecat peste granițe în căutare de oportunități.
Datele Biroului de ocupare a forței de muncă arată că 226.000 de sri lankezi s-au înregistrat oficial pentru joburi în străinătate până la finalul lunii august, totalul pe acest an fiind așteptat să depășească 300.000. Totuși, numărul celor care pleacă în străinătate în căutarea unui loc de muncă ca reacție la condițiile sociale intolerabile este mult mai mare pentru că sute de mii nu se înregistrează la birou.
În cazul Pakistanului, remiterile celor care muncesc peste granițe au scăzut la 27 miliarde de dolari în anul fiscal 2023, față de 31,1 miliarde $ cu un an în urmă, relevă datele băncii centrale a țării citate de Aljazeera.com.
Datele Băncii Mondiale arată că Pakistanul s-a situat pe locul șase în topul țărilor care beneficiază de remiteri la nivel mondial în 2022.
Scăderea remiterilor reprezintă o nouă lovitură pentru economia pakistaneză care are în față cea mai dramatică criză de la câștigarea independenței de Marea Britanie în 1947. Ani de mismanagement, criza mondială de energie și inundații severe au afectat puternic economia țării, rezultând într-o serie de măsuri economice stricte impuse de FMI.
Inflația anuală a ajuns la 38% în mai, cea mai ridicată din Asia.