Mult zgomot pentru nimicuri
Doua decizii ale Parlamentului au fost de ajuns pentru a le oferi sustinatorilor presedintelui suspendat Traian Basescu prilejul sa acuze vehement scenarii negre pentru campania de referendum.
Doua decizii ale Parlamentului au fost de ajuns pentru a le oferi sustinatorilor presedintelui suspendat Traian Basescu prilejul sa acuze vehement scenarii negre pentru campania de referendum.
Mai intai a fost o hotarare a Parlamentului prin care data referendumului pentru demiterea lui Basescu a fost devansata de pe 20 mai (duminica) pentru 19 mai, o zi de sambata despre care criticii au speculat imediat ca in calendarul ortodox si in cel greco-catolic se leaga de numele unui sfant Patriche/Patriciu, aluzie la unul dintre principalii adversari politici ai presedintelui. Aceasta hotarare a Legislativului a avut insa si un amendament extrem de spinos propus de un deputat PSD: in situatia in care Curtea Constitutionala constata ca nu au fost indeplinite conditile prevazute de lege pentru valabilitatea referendumului, Parlamentul Romaniei va lua act de hotararea Curtii si va decide asupra procedurii de urmat. Reprezentantii PD si PLD, partide angajate in sustinerea presedintelui, au spus ca astfel s-ar da Legislativului puteri neconstitutionale de a organiza un al doilea referendum sau de a-l mentine suspendat pe presedintele Basescu pe termen nelimitat. Opinia juristilor a fost insa mai rezervata: in situatia unui referendum nevalid, Curtea Constitutionala nu are alternativa decat sa-l repuna in functie pe presedintele Basescu, caz in care Parlamentul ramane fara posibilitatea de a mai interveni.
A doua hotarare a Parlamentului a fost referitoare la infiintarea unei comisii care sa monitorizeze timpii de antena pe perioada campaniei electorale. Comisia a decis – perfect legal – ca presedintelui Basescu nu i se cuvine spatiu de emisie in programele rezervate partidelor politice, el fiind totusi apolitic, potrivit Constitutiei. Dupa ce s-a incercat acreditarea unui linsaj mediatic la adresa presedintelui, lucrurile s-au lamurit mult mai simplu: presedintele poate sa se foloseasca in aceste emisiuni de spatiul oferit de partidele politice si poate participa liber la orice dezbatere televizata, fara restrictii.