Home Actualitate Motivul pentru care ASF nu a avizat tran...
Actualitate

Motivul pentru care ASF nu a avizat transferul de active de la Euroins la societatea EIG Re

ASF nu a avizat transferul de active de la Euroins la societatea EIG Re pentru că ar fi existat clauze care ar fi dus la anumite avantaje pentru reasigurător în detrimentul clieșilor asigurați la Euroins.

Motivul pentru care ASF nu a avizat transferul de active de la Euroins la societatea EIG Re
Motivul pentru care ASF nu a avizat transferul de active de la Euroins la societatea EIG Re · Foto: Business Magazin

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) nu a avizat transferul de active de la Euroins la societatea EIG Re, divizia de reasgiruare din cadrul grupului bulgar Eurohold, din care face parte și Euroins, pentru că ar fi existat clauze care ar fi dus la anumite avantaje pentru reasigurător în detrimentul clieșilor asigurați la Euroins, potrivit informațiilor transmise de reprezentanții ASF.

“În februarie 2023, ASF a luat la cunoștință, dintr-un comunicat de presă emis de Euroins Insurance Group, că Euroins România încheiase recent un contract de reasigurare cu EIG Re, companie din cadrul grupului. Imediat, ASF a solicitat Euroins România documente și lămuriri în legătură cu acest contract, având în vedere că nu fusese informată anterior de către companie. Societatea a pus la dispoziția ASF o parte din documentele solicitate. O primă problemă identificată în cazul acestui contract este existența unor clauze care creează avantaje pentru reasigurător în detrimentul consumatorilor aflați în relație cu Euroins. Concret, una dintre clauze arată că, dacă o parte a fost plasată sub orice formă de administrare de către un organism de reglementare, obligațiile celeilalte părți încetează. De asemenea, dacă activitatea de a tranzacționa orice clasă de asigurare este suspendată, reasigurătorul este considerat liber de obligații și toate primele sunt păstrate de reasigurător”, conform ASF, citat de ZF.

Prin acest contract de reasgiurare, Euroins România ar fi cedat 97% din daunele întâmplate până la finalul anului 2022 și 87% din daunele ce urmau să se înregistreze în 2023.

“Euroins datora pentru acoperirea daunelor 1,58 de miliarde de lei, dintre care 855 de milioane de lei lichidități și 732 de milioane de lei sume recuperabile din reasigurare. Euroins România a informat că deja a efectuat transferul drepturilor asupra activelor. În același timp, Euroins Insurance Group a precizat că active în valoare de 350 de milioane de lei vor fi transferate direct la Euroins România și alți 250 de milioane de lei vor fi disposnibili sub formă de numerar în lei. Contractul de reasigurare presupune ca, în cazul în care plățile efectuate în perioada de decontare sunt mai mari decât încasările, reasigurătorul să își asume plata diferenței către reasigurat, în speță Euroins România. În caz contrar, diferența dintre încasări și plăți va rămâne la reasigurător. Din analiza contractului a rezultat că acesta nu conduce la restabilirea solvabilității societății. Consiliul ASF a luat măsura de a impune FGA, în calitate de administrator interimar, să facă toate demersurile pentru încetarea contractului cu EIG Re”, se mai arată în comunicarea ASF.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună