Home Actualitate Motiunea de la orizont
Actualitate

Motiunea de la orizont

Tema inlocuirii din functie a actualului guvern a revenit saptamana trecuta in discutie, dupa ce reprezentantii a doua partide cu greutate (PSD si PD) au evocat-o - e drept, din motive diferite.

Motiunea de la orizont
Motiunea de la orizont · Foto: Business Magazin

Tema inlocuirii din functie a actualului guvern a revenit saptamana trecuta in discutie, dupa ce reprezentantii a doua partide cu greutate (PSD si PD) au evocat-o – e drept, din motive diferite.

Daca in cazul PSD, purtatorul de mesaj a fost deputatul Nicolae Banicioiu (succesorul lui Victor Ponta ca presedinte al organizatiei de tineret), personaj cu prea putina trecere in interiorul mecanismelor decizionale din partid, de la democrati amenintarea a venit de la cel mai inalt nivel, al presedintelui executiv Adriean Videanu. In timp ce Videanu a avertizat ca va declansa strangerea de semnaturi impotriva Guvernului in cazul in care formula de buget pe 2008 va devia de la programul de guvernare, Banicioiu a ales motivatii populiste („tara nu mai poate fi guvernata“). Era insa de asteptat ca propunerea acestuia din urma sa fie macar inclusa – chiar daca nu adoptata – in discutiile informale pe care liderii social-democrati le-au programat in aceasta saptamana la munte.

De altfel, PSD se pregateste dupa o noua perioada de convulsii, dupa ce unii comentatori au considerat ca partidul n-a putut trece un nou test de coeziune interna: chemat la DNA pentru noi audieri in dosarele penale pe care le are, primarul Constantei, Radu Mazare (PSD), a beneficiat de sprijinul mediatic al aceluiasi Banicioiu; in contrapartida, fostul presedinte Ion Iliescu – acuzat indirect de un rechizitoriu al Parchetului General – a fost nevoit sa se apere singur.

Cu toate framantarile din interior, in cazul PSD, amenintarea cu motiunea pare – datorita dimensiunii grupului parlamentar – a avea mai multe sanse sa se concretizeze decat in cazul democratilor. In sesiunea trecuta, PD (alaturi de geamanul ideologic PLD, care a anuntat si de aceasta data ca-i sustine demersul) a avut o experienta cel putin nefericita la depunerea unei motiuni de cenzura si, daca nu reuseste nici de aceasta data sa convinga si alta formatiune in afara de PLD (si de PRM, care a anuntat ca va sustine un astfel de demers, fara sa precizeze daca se refera la cel al democratilor), situatia s-ar putea repeta.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună