Moody's se întoarce: asalt la "sfânta sfintelor" zonei euro
După ce a retrogradat Franța, lipsind-o de ratingul suprem AAA, agenția Moody's a sărit de-a dreptul la inima zonei euro, coborând cu o treaptă, de la AAA la Aa1, calificativele celor două fonduri de urgență ale acesteia destinate țărilor cu probleme - ESM (European Stability Mechanism - Mecanismul European de Stabilitate) și EFSF (European Financial Stability Facility - Fondul European pentru St…
Motivarea deciziei a fost legată de evaluarea capacității celor două fonduri, prin contribuabilii lor – în principal statele bogate ale zonei euro – de a-i susține pe cei mai mari potențiali beneficiari, adică Spania și Italia, așteptate de piețele financiare să ceară și ele ajutor în următoarele luni. Noile calificative au perspectivă negativă, sugerând că pot urma și alte retrogradări.
Klaus Regling, directorul executiv al ESM și CEO al EFSF, a reacționat spunând că decizia Moody’s e “greu de înțeles”, pentru că ignoră “cadrul instituțional excepțional de puternic, angajamentul politic și structura de capital care susțin cele două fonduri”. Conform lui Regling, mecanismul de garantare al EFSF poate mobiliza până la 780 mld. euro, iar capitalul deja disponibil al ESM este de 32 mld. euro, care urmează să crească până în 2014 la 80 mld. euro, și poate mobiliza un volum total de până la 620 mld. euro de la statele contributoare.