Monștrii din educația românească. Abandonul școlar cronicizat, analfabetismul funcțional agravat în context pandemic, unde copiii sunt nevoiți să asimileze cunoștințe online

Abandonul școlar cronicizat, analfabetismul funcțional agravat în context pandemic, unde copiii sunt nevoiți să asimileze cunoștințe online, fără o pregătire tehnologică prealabilă, îngrădirea dreptului la educație prin neasigurarea pârghiilor pentru o participare reală sunt doar câțiva dintre monștrii reali din educația românească.

Pandemia și efectele sale s-au suprapus peste o serie de vulnerabilități preexistente și chiar și înainte de pandemie, iar accesul la o educație de calitate a copiilor din România era departe de a fi asigurat, observă Gabriela Alexandrescu, președinte executiv al organizației Salvați Copiii România. „În condițiile în care 41% dintre elevii de 15 ani s-au dovedit a fi analfabeți funcțional, iar într-un singur an școlar (2018-2019) aproape 45.000 de copii au abandonat școala și 12% dintre copiii cu vârsta învățământului obligatoriu se aflau în afara educației la începutul acestui an calendaristic, ne putem da seama că impactul crizei generate de COVID-19 nu face decât să adâncească problemele din sistemul românesc de educație”, spune reprezentanta Salvați Copiii România.

Astfel, din cauza dificultăților tot mai mari de a merge la școală sau de a urma cursurile online, tot mai mulți elevi fie vor abandona școala, fie vor avea un decalaj educațional de nerecuperat având în vedere că mulți dintre elevi nu au resursele necesare pentru a participa la cursurile online, crede ea. „Dacă ținem cont de faptul că, în condițiile în care din ce în ce mai multe școli intră în scenariul roșu, iar cea mai recentă cercetare sociologică a organizației noastre a reliefat faptul că 28% dintre elevi și 43% dintre profesori nu dețin, în tot sau în parte, resursele necesare pentru educația online, este ușor să anticipăm că din ce în ce mai mulți elevi vor fi excluși de la actul educațional și fie vor abandona direct școala, fie vor avea un decalaj educațional de nerecuperat”, explică Gabriela Alexandrescu.

Conform datelor de la organizația Salvați Copiii România, 35,8% dintre copiii din România, adică 1,2 milioane, se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, mult mai grav decât în rândul adulților (30,2%), iar în mediul rural acest risc atinge procentul de 44,3% în cazul copiilor, adică 900.000 de copii – doar în comune și sate.

În ianuarie 2020, peste 275.000 de copii aflați la vârsta învățământului obligatoriu (7-17 ani) nu mergeau la școală, conform datelor de la INS centralizate de Salvați Copiii, iar abandonul școlar anual a atins cifra de 45.000 de copii din ciclurile primar, gimnazial și liceal.

Părăsirea timpurie a școlii reflectă incapacitatea de readucere la școală a copiilor, România înregistrând un procent de 15,2% al tinerilor între 18-24 de ani care au finalizat doar 8 clase sau mai puțin, deși ținta fixată de România a fost de reducere a fenomenului la 11,3% până la sfârșitul acestui an. 

„În educație, ca și în multe alte domenii, măsurile remediale care pot contracara astfel de decalaje sunt puține, mult prea costisitoare pentru familiile vulnerabile și autoritățile locale din zonele dezavantajate și cu o rată de succes mai mică decât cea a măsurilor de prevenție, menite să păstreze copiii în școală și să-i ajute să aibă rezultate la fel de bune ca ale colegilor lor de generație”, explică reprezentanta Salvați Copiii România.

În ceea ce privește măsurile pe care autoritățile locale ar trebui să le ia pentru a reduce disparitățile din calitatea actului educațional și pentru a asigura echitatea în participarea școlară a copiilor, propunerea Salvați Copiii este de a privi problemele din educație ca fiind profund corelate cu sărăcia și excluziunea socială care afectează o treime din numărul copiilor acestei țări.

„Conceptul ce se poate dovedi mai pragmatic și, deci, mai ușor de operaționalizat, este cel al sărăciei educaționale. Copiii din familiile cele mai afectate de sărăcie sunt mai expuși riscului de a avea rezultate școlare grave. Vorbim de fapt de un cerc vicios în care lipsurile materiale conduc la vulnerabilitate educațională și viceversa. Dovada cea mai bună o reprezintă faptul că la evaluarea internațională PISA din 2018, dintre elevii români dezavantajați social și economic, doar 0,1%, adică unul dintr-o mie a putut ajunge la nivelurile superioare 6 sau 5, adică cele de top, nivelul 1 fiind cel mai scăzut și corespunzător analfabetismului funcțional. Nu putem accepta ca destinul unui copil în dezvoltarea lui școlară și, mai târziu, profesională, să depindă de locul și familia în care se naște.”

Ce ar trebui să facă autoritățile locale? Reprezentanta Salvați Copii  spune că „un răspuns simplu ar fi să înțeleagă că educația trebuie considerată o prioritate a acelei comunități locale și să asigure investiții corespunzătoare. Știm că puțini sunt primarii convinși de importanța educației și că majoritatea dintre ei declară că nu au resurse financiare și că tot bugetul este alocat salariilor din administrație”. De aceea, pentru a elimina influența nefastă a intereselor de partid asupra educației copiilor, avem nevoie urgent de un sistem educațional neînregimentat politic, în care competența să constituie singurul criteriu de numire pe toate pozițiile implicate în educație: inspector școlar, director de școală, poziții de conducere din minister etc.

„Doar așa putem gândi planuri de acțiune pe termen mediu și lung, planuri de reducere a disparităților din calitatea actului educațional, indiferent de regiunea ori localitatea la care ne referim”, adaugă Gabriela Alexandrescu.

În al doilea rând, apare tot mai des invocată, mai ales după acest episod global al pandemiei, necesitatea unui mecanism de evaluare anuală a problemelor și nevoilor sistemului de educație, atât la nivel național cât și local. „Așa putem obține o alocare bugetară adecvată. Și nu mă refer doar la alocarea prevăzută de legea bugetului de stat, ci și la nivelul consiliilor locale pentru care, în opinia noastră, această lege ar trebui să oblige primarii, principalii ordonatori de credite ai bugetelor locale, să prezinte consiliului local propria evaluare a nevoilor unităților de învățământ aflate în grija sa, și pe baza căreia să fie asigurate investițiile necesare pentru copii și școlile lor. Să nu uităm că atitudinea guvernanților față de educație s-a concretizat printr-o încălcare permanentă a legii educației naționale care prevede alocarea a
6 procente din PIB.”

Reprezentanta Salvați Copiii crede că este important să privim finanțarea educației strict din perspectiva copilului. „Dacă veți consulta documentele strategice și legislația despre educație veți afla că principiul fundamental declarat este centrarea pe elev a tuturor activităților din sistem. Însă, în realitate, în mare parte din școli, nu există o abordare individualizată a copilului cu cerințele sale, cu ritmul său propriu și în funcție de abilitățile constatate, actul educațional fiind nediferențiat, iar, în acest context, cei care pierd cel mai mult sunt copiii din familii vulnerabile al căror abandon școlar e iminent. Inclusiv mecanismul de finanțare face referire la costuri calculate per elev. Prin impunerea costului standard/elev cu coeficienții actuali de corecție minimali și fără efect, prea multe schimbări nu pot fi operate”, crede ea.

La nivelul unei școli cu un număr mic de elevi și cu cheltuieli mai mari de transport pentru copii, costurile vor fi mult mai mari pentru un elev, ceea ce va crește costul standard pentru fiecare elev stabilit de guvern, dar și acoperirea lor este obligatorie, dacă ne dorim să asigurăm echitate în accesul la educație și o calitate adecvată a actului educațional.

„În al patrulea rând, credem că politicile destinate copilului trebuie abordate integrat în comunitățile locale. Formula adecvată este una cvadripartită: copil – familie – educație – servicii socio-medicale. Pentru a produce impact pozitiv în viața copiilor, în special a celor vulnerabili, serviciile locale trebuie să funcționeze într-o consecventă comunicare cu școlile ca împreună să asigure intervenții complementare pentru fiecare copil în parte văzut în propriul său context familial. Degeaba oferi prestații financiare părinților când lipsește monitorizarea, prin anchete și servicii sociale și medicale, a respectării obligațiilor de către părinți față de copil, cum la fel de dăunătoare este ruptura între serviciile socio-medicale ale autorităților locale și școală”, spune Alexandrescu.

Președintele executiv al organizației Salvați Copiii încheie răspunsul la întrebarea despre măsurile pe care ar trebui să le ia autoritățile pentru a asigura accesul tuturor elevilor la educație prin a aminti că se impune o altă atitudine față de capacitatea elevilor de a participa la acest proces de transformare în bine a educației.

„Consiliile elevilor, organizațiile neguvernamentale create de elevi (de exemplu, Asociația Elevilor din Constanța) reacționează prompt și cu rapoarte, analize și poziții, multe dintre acestea dovedindu-se adevărate repere pentru autorități. Este de neînțeles de ce ei nu pot fi parteneri de dialog cu factorii de decizie. De aceea, trebuie reconsiderată participarea elevilor în procesul decizional al școlilor, prin revizuirea legii educației naționale, pentru ca elevii să participe cu adevărat în ședințele consiliilor de administrație ale școlilor, și nu simbolic cum facem astăzi. Fiecare școală trebuie să aibă cel puțin trei elevi și doi părinți în aceste consilii, așa cum se procedează în alte state europene.”

Cu cât pandemia se agravează și tot mai multe orașe intră în scenariul roșu în care școala este exclusiv online, cu atât se adâncesc problemele din educație. Datele de la Salvați Copiii arată că pentru 28% dintre copii școala online nu înseamnă educație, fie pentru că sunt nevoiți să învețe folosind telefonul mobil al părinților, deseori unica cale de conectare online, fie pentru că nu au acces la o conexiune la internet adecvată pentru participarea reală la lecții. „Dincolo de problema accesului propriu-zis al copiilor la dispozitivele necesare pentru educația on-line, există numeroase alte obstacole de care trebuie să ținem cont. Astfel, educația online nu poate răspunde în totalitate nevoilor unor categorii de copii (preșcolarii sau școlarii mici, elevii cu cerințe educaționale speciale). În plus, pentru participarea la educația online, mai ales a elevilor mai mici, este nevoie de o implicare directă și un sprijin intens din partea părinților, în condițiile în care nu toți părinții au timpul și abilitățile necesare să acorde acest sprijin”, explică Alexandrescu.

De asemenea, conform analizei Salvați Copiii privind condițiile în care a început acest an școlar, peste un sfert dintre cadrele didactice (27%) recunosc că nu dețin sau nu dețin în totalitate cunoștințele și competențele necesare pentru predarea online.

„Foarte relevant este faptul că, potrivit aceluiași studiu reprezentativ la nivel național, aproape jumătate din toate categoriile de parteneri educaționali (44% dintre profesori, 45% dintre părinți și 46% dintre elevi) apreciază că, în termeni generali, criza Covid – 19 a avut ca rezultat o scădere a calității actului didactic, în comparație cu perioada anterioară”, concluzionează Gabriela Alexandrescu.