Home Actualitate „Momentul Big Tobacco" al rețelelor soci...
Actualitate

„Momentul Big Tobacco" al rețelelor sociale? Două verdicte istorice în SUA fracturează scutul juridic folosit de Big Tech: Meta și Google, găsite vinovate pentru efectele rețelelor sociale asupra copiilor. Urmează mii de procese. “Era în care giganții tech operau fără consecințe s-a terminat”

„Verdictul trimite un mesaj clar unei întregi industrii: era în care operau fără consecințe s-a terminat", a declarat avocatul Mark Lanier, care a reprezentat reclamanta în procesul de la Los Angeles, potrivit CNN.

„Momentul Big Tobacco" al rețelelor sociale? Două verdicte istorice în SUA fracturează scutul juridic folosit de Big Tech: Meta și Google, găsite vinovate pentru efectele rețelelor sociale asupra copiilor. Urmează mii de procese. “Era în care giganții tech operau fără consecințe s-a terminat”
„Momentul Big Tobacco" al rețelelor sociale? Două verdicte istorice în SUA fracturează scutul juridic folosit de Big Tech: Meta și Google, găsite vinovate pentru efectele rețelelor sociale asupra copiilor. Urmează mii de procese. “Era în care giganții tech operau fără consecințe s-a terminat” · Foto: Business Magazin

◆ Un juriu din Los Angeles a decis pe 25 martie 2026 că Meta (Instagram) și Google (YouTube) au fost „neglijente în proiectarea și operarea” platformelor, obligându-le să plătească 6 milioane de dolari despăgubiri unei tinere de 20 de ani ◆ Cu o zi înainte, un juriu din New Mexico a condamnat Meta la 375 de milioane de dolari penalități civile, constatând că a încălcat legile de protecție a consumatorilor și a permis exploatarea sexuală a minorilor pe platformele sale ◆ Cele două verdicte sunt primele din Statele Unite în care un juriu stabilește responsabilitatea directă a companiilor de tehnologie pentru efectele platformelor asupra copiilor – fără a folosi scutul legal al Secțiunii 230 ◆ Meta, Google, Snap și ByteDance (TikTok) se confruntă cu peste 2.400 de procese centralizate în fața unui singur judecător federal din California și alte mii de procese în instanțe statale ◆ Experții compară momentul cu cel al industriei tutunului din anii ’90, când companiile au fost obligate să plătească miliarde de dolari pentru că au mințit publicul despre pericolele produselor lor

Două verdicte pronunțate în 48 de ore în Statele Unite marchează un punct de cotitură în bătălia juridică dintre familii, procurori generali de stat și giganții din tehnologie: pentru prima dată, jurii americane au stabilit că Meta și Google sunt direct responsabile pentru efectele platformelor lor asupra sănătății mintale a copiilor și tinerilor.

„Verdictul trimite un mesaj clar unei întregi industrii: era în care operau fără consecințe s-a terminat”, a declarat avocatul Mark Lanier, care a reprezentat reclamanta în procesul de la Los Angeles, potrivit CNN.

Miza depășește cu mult cele 381 de milioane de dolari acordate în cele două procese: peste 2.400 de cazuri similare sunt deja centralizate în fața unui singur judecător din California, iar mii de alte procese se desfășoară în instanțe statale din SUA, potrivit Reuters. Companiile vizate – Meta, Google, Snap (Snapchat) și ByteDance (TikTok) – susțin că au luat măsuri de protecție a minorilor și au anunțat că vor face apel.

Pe 25 martie, după nouă zile de deliberări, un juriu din Los Angeles a constatat că Meta (prin Instagram) și Google (prin YouTube) au fost „neglijente în proiectarea și operarea” platformelor lor și au creat „produse defecte” care au contribuit la depresia și gândurile suicidare ale reclamantei, identificată drept K.G.M. sau „Kaley”, o tânără de 20 de ani care a început să folosească YouTube la 6 ani și Instagram la 9 ani, potrivit NPR.
Juriul a stabilit despăgubiri totale de 6 milioane de dolari – 3 milioane compensatorii și 3 milioane punitive -, atribuind 70% din responsabilitate companiei Meta și 30% companiei Google, potrivit NPR și ABC News.

Avocații reclamantei au prezentat juriului documente interne ale Meta în care CEO-ul Mark Zuckerberg și alți directori discutau despre strategia de atragere a minorilor pe platforme. Unul dintre documente spunea: „Dacă vrem să câștigăm la adolescenți, trebuie să-i aducem pe platformă de pe când sunt pre-adolescenți”. Un alt document intern arăta că utilizatorii de 11 ani aveau de patru ori mai multe șanse să revină pe Instagram decât pe aplicații concurente, deși platforma cere o vârstă minimă de 13 ani, potrivit NPR.
TikTok și Snapchat au ajuns la înțelegeri extrajudiciare cu reclamanta înainte de proces, ai căror termeni nu au fost făcuți publici, potrivit NPR și Al Jazeera.

Cum au spart avocații scutul Secțiunii 230: „modul în care livrezi conținutul e altceva decât conținutul în sine”

Miza juridică principală a celor două verdicte nu sunt sumele de bani – relativ modeste în raport cu veniturile companiilor -, ci faptul că pentru prima dată un juriu american a stabilit că platformele de social media pot fi tratate ca „produse defecte” pentru modul în care sunt proiectate, nu pentru ce postează utilizatorii pe ele. Această distincție sparge un scut juridic considerat până acum aproape impenetrabil: Secțiunea 230 din Communications Decency Act, o lege federală americană din 1996.
Secțiunea 230 spune, în esență, că „niciun furnizor sau utilizator al unui serviciu informatic interactiv nu va fi tratat ca editor sau autor” al informațiilor publicate de alții. Timp de aproape trei decenii, companiile de tehnologie au invocat această prevedere pentru a respinge procesele – dacă un utilizator publica conținut dăunător, platforma nu era responsabilă, pentru că nu ea era „editorul”, potrivit ABC News.

Avocații reclamanților au ocolit acest scut printr-o strategie nouă: în loc să dea vina pe conținut, au argumentat că prejudiciul vine din modul în care platformele sunt construite – din „arhitectura informațională”, din funcționalitățile proiectate deliberat pentru a crea dependență. Concret, au vizat defilarea infinită (scroll fără sfârșit, care face imposibilă oprirea), notificările calibrate să genereze anxietate, redarea automată a videoclipurilor, sistemele de recompensă variabilă care funcționează pe principiul aparatelor de tip slot-machine, filtrele de înfrumusețare și absența unor controale parentale eficiente, potrivit The Conversation.

Judecătoarea Carolyn Kuhl de la Curtea Superioară din California a emis o decizie crucială în noiembrie 2025, respingând cererea Meta de a închide procesul înainte de a ajunge în fața juriului. Kuhl a stabilit o distincție care ar putea redefini dreptul tehnologiei: funcționalitățile legate de publicarea conținutului pot fi protejate de Secțiunea 230, dar funcționalitățile legate de proiectarea produsului – cum sunt cele enumerate mai sus – ar putea să nu fie. Judecătoarea a instruit juriul că „modul în care este livrat conținutul este o chestiune separată de ceea ce este conținutul”, potrivit The Conversation.

Aceasta este distincția pe care o numesc juriștii „conduct versus content” – conduita companiei versus conținutul terților. Ideea centrală: atunci când o companie ia decizii deliberate de proiectare a unui produs – de exemplu, introduce defilarea infinită sau elimină limitele de timp pentru minori – acelea sunt deciziile companiei, nu ale utilizatorilor care postează. Și pentru propriile decizii, compania poate fi trasă la răspundere.
„Instanțele încearcă din ce în ce mai mult să distingă între reclamațiile legate de funcționalitatea sau conduita platformei și cele care ar impune, de fapt, răspunderea pentru discursul terților”, a explicat Gregory Dickinson, profesor la Facultatea de Drept a Universității Nebraska, citat de Reuters.
„Acest proces testează dacă companiile de social media pot fi trase la răspundere pentru modul în care platformele lor sunt proiectate, nu doar pentru conținutul terților”, a scris Mofe Koya de la University of Cincinnati Law Review, citat de TechPolicy.Press.

„Dacă reclamanții câștigă, ar slăbi serios domeniul de protecție al Secțiunii 230, creând o excepție pentru reclamațiile bazate pe proiectarea produsului și pe conduita companiei.”
Clay Calvert, cercetător la American Enterprise Institute, a avertizat că o victorie a reclamanților „ar schimba fundamental modul în care platformele de social media livrează conținut minorilor”, potrivit TechPolicy.Press.

Până acum, mai multe instanțe de fond au ajuns la concluzia că deciziile de proiectare ale platformelor nu sunt protejate de Secțiunea 230, dar nicio instanță de apel nu s-a pronunțat încă. Apelurile din ambele cazuri sunt aproape sigure, iar ele vor pune pentru prima dată această distincție în fața unor judecători ale căror decizii vor avea consecințe și în alte instanțe, potrivit Reuters.
În ambele procese, Meta și Google au cerut respingerea acțiunilor invocând Secțiunea 230. Judecătorii au refuzat. Google a încercat și o altă strategie de apărare, argumentând că YouTube nu este o rețea socială, ci „o platformă de streaming construită responsabil” – un argument pe care juriul nu l-a acceptat, potrivit Al Jazeera.

Cu o zi înainte, pe 24 martie, un alt juriu, în Santa Fe, New Mexico, a condamnat Meta la plata a 375 de milioane de dolari în penalități civile – maximul prevăzut de lege, respectiv 5.000 de dolari per încălcare -, constatând că a încălcat legile statului de protecție a consumatorilor, a indus în eroare utilizatorii cu privire la siguranța platformelor și a permis exploatarea sexuală a copiilor pe Facebook, Instagram și WhatsApp, potrivit CNBC și NBC News.

New Mexico este primul stat din SUA care obține un verdict favorabil într-un proces împotriva unei companii majore de tehnologie pentru prejudicii aduse copiilor, potrivit Departamentului de Justiție din New Mexico.
Procesul a fost inițiat de procurorul general al statului, Raúl Torrez, care a dat în judecată Meta în 2023, după o operațiune sub acoperire în care un profil fals al unei fete de 13 ani „a fost pur și simplu inundat cu imagini și solicitări din partea abuzatorilor de copii”, potrivit CNBC.

Mark Zuckerberg a depus mărturie în timpul procesului, declarând că este „foarte dificil” să impui restricțiile de vârstă pe Instagram, potrivit TechCrunch.
O a doua fază a procesului, fără juriu, va începe pe 4 mai, când un judecător va decide dacă Meta a creat o „problemă publică” și dacă trebuie să finanțeze programe publice menite să remedieze daunele, potrivit CNBC.

Meta a transmis într-un comunicat: „Respectăm verdictul, dar nu suntem de acord și vom face apel”, potrivit NBC News.
Cele două verdicte au fost comparate pe scară largă cu procesele din anii 1990 împotriva industriei tutunului, când companiile producătoare de țigări au fost obligate să plătească miliarde de dolari după ce s-a dovedit că știau despre efectele nocive ale nicotinei și au mințit publicul.

„Acesta este «momentul Big Tobacco» al rețelelor sociale – prejudiciul pe care aceste companii îl cauzează în mod intenționat copiilor a fost dovedit într-o instanță de judecată”, a declarat Sarah Gardner, directoarea organizației Heat Initiative, potrivit CNN.
Alvaro Bedoya, fost comisar al FTC (Comisia Federală pentru Comerț, echivalentul american al agenției de protecție a consumatorilor), a scris că „un juriu de oameni obișnuiți a reușit să facă ceea ce nici Congresul, nici legislativele statale nu au reușit: să tragă la răspundere Meta și Google pentru faptul că fac tinerii dependenți de produsele lor”, potrivit CNN.

Un lector de la Universitatea Harvard a caracterizat verdictele drept „un eveniment-reper major” care „reprezintă o schimbare importantă în modul în care americanii percep Big Tech”, potrivit CNBC.
Anna Lembke, profesor de psihiatrie la Stanford și martor expert al reclamanților, a depus mărturie că „defilarea compulsivă a conținutului și jocurile activează aceleași circuite de recompensă ca drogurile, prin intermediul dopaminei”, iar „stimularea repetată desensibilizează aceste căi neuronale și slăbește cortexul prefrontal, care guvernează planificarea și autocontrolul”, potrivit Fortune.

Apelurile urmează aproape sigur, iar experții juridici spun că ar putea ajunge până la Curtea Supremă a SUA, potrivit Reuters. Curtea Supremă a manifestat deja deschidere pentru a examina domeniul de aplicare al Secțiunii 230: în 2023, a analizat un caz legat de YouTube (Gonzalez v. Google), dar a evitat în cele din urmă să se pronunțe. În 2024, a refuzat să audieze un caz privind protecția minorilor pe Snapchat, dar doi judecători conservatori – Clarence Thomas și Neil Gorsuch – au protestat, scriind că „platformele de social media au folosit din ce în ce mai mult Secțiunea 230 ca un bilet gratuit de ieșire din închisoare”, potrivit Reuters.

Dincolo de rețelele sociale, o eventuală decizie de apel ar putea afecta și alte platforme online care găzduiesc conținut utilizat de copii: peste 130 de procese sunt deja în curs în instanțe federale împotriva Roblox Corporation, acuzată că nu a protejat utilizatorii de exploatarea sexuală, potrivit Reuters. „Cred că internetul este cel judecat, nu rețelele sociale. Dacă teoriile juridice funcționează, vor fi aplicate și în alte domenii”, a declarat Eric Goldman, co-director al High Tech Law Institute de la Universitatea Santa Clara, citat de Reuters.

Verdictele americane vin într-un context global în care reglementarea rețelelor sociale pentru minori se accelerează. Uniunea Europeană a adoptat în 2024 Digital Services Act (DSA, Legea serviciilor digitale), care – spre deosebire de Secțiunea 230 americană – impune platformelor obligația de a lua măsuri active pentru protecția minorilor, sub sancțiunea unor amenzi de până la 6% din cifra de afaceri globală. În decembrie 2025, Comisia Europeană a aplicat prima amendă majoră sub DSA: 120 de milioane de euro pentru platforma X (fostul Twitter), potrivit Comisiei Europene.

Australia a devenit în decembrie 2025 prima țară care a interzis accesul la rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani, o lege care vizează YouTube, Instagram, TikTok, Facebook, Snapchat, Reddit și Twitch, sub amenințarea unor amenzi de până la 49,5 milioane de dolari australieni (circa 30 de milioane de euro) pentru platformele care nu respectă interdicția, potrivit eSafety Commissioner.

În Franța este în dezbatere interzicerea accesului la rețele sociale pentru minorii sub 15 ani, potrivit presei franceze.

În Statele Unite, cele mai mari redacții au tratat verdictele ca pe un punct de cotitură. Reuters a scris că deciziile „pregătesc o luptă care ar putea remodela modul în care legea americană protejează companiile de tehnologie de procese”.

CNBC a descris evenimentul drept „un reper major” și a notat „orbirea Meta față de sentimentul publicului”, citând un analist care a spus că „miliardele de utilizatori zilnici nu echivalează cu satisfacția reală – părinții detestă efectele dependenței de ecran asupra copiilor, votanții resping rolul platformei în polarizare, iar utilizatorii nu pot rezista designului adictiv chiar și când nu le place experiența”.

CNN a publicat mai multe materiale dedicate – unul cu titlul „1 down, 1000s to go” (unul gata, mai sunt mii) – în care a notat că „însăși proiectarea aplicațiilor de social media – și a internetului în sine – ar putea fi acum pusă sub semnul întrebării”. Un alt material CNN l-a citat avocatul Joseph VanZandt: „Verdictul de astăzi este un referendum – de la un juriu, pentru o întreagă industrie – că responsabilitatea a sosit”.

Bloomberg a avertizat că „Meta și Google riscă un efect de tip Big Tobacco după procesul de dependență”. Fortune a mers mai departe, scriind că „o instanță tocmai a decis că dependența de tehnologie este reală – și periculoasă” și că verdictul „pune greutate juridică pe un termen pe care Big Tech a încercat ani de zile să-l respingă: dependența de tehnologie”.

Într-un editorial separat, Fortune a caracterizat cele două înfrângeri consecutive ale Meta drept „un reality check devastator pentru o aroganță delirantă”. Washington Post, NPR, NBC News, PBS și ABC News au calificat toate verdictul drept „istoric”.
Avocatul principal al reclamantei, Mark Lanier, a spus, potrivit NBC News, că acesta a fost „cel mai dificil proces din cei 42 de ani de carieră”, adăugând că jurații au deliberat aproape 44 de ore. Un membru al juriului a declarat, anonim, că „am vrut ca ei să simtă” și „să realizeze că acest lucru este inacceptabil”, potrivit NPR. Avocații reclamanților au comparat companiile de social media cu „un leu care vânează cele mai vulnerabile gazele din turmă” – vizând utilizatorii cei mai slabi, nu pe cei mai rezistenți, potrivit Irish Times.

TechCrunch a observat, încă de marți seara, după verdictul din New Mexico: „New Mexico tocmai i-a oferit companiei Meta prima înfrângere în instanță pe siguranța copiilor, iar restul țării privește”.

Presa europeană a preluat subiectul la aceeași intensitate. The Irish Times din Dublin a întrebat direct în titlu: „Este acesta «momentul Big Tobacco» al rețelelor sociale?” și a scris că verdictul „este considerat de unii observatori juridici ca fiind similar cu cel obținut împotriva industriei tutunului în 1998, care a dus la costuri de miliarde și la schimbări uriașe”. În Belgia, La DH/Les Sports+ a descris deciziile drept „o lovitură de trăsnet pentru rețelele sociale”.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună