Home Actualitate Moment istoric: Indicele bursier Dow Jon...
Actualitate

Moment istoric: Indicele bursier Dow Jones trece pentru prima dată de pragul de 29.000 de puncte

Indicele bursier Dow Jones a înregistrat vineri un moment istoric după ce a trecut de pragul de 29.000 de puncte în deschiderea ședinței de tranzacționare (n.r: ședința bursieră în SUA începe la 16.00 – ora României). La ora redactării acestei…

Moment istoric: Indicele bursier Dow Jones trece pentru prima dată de pragul de 29.000 de puncte
Moment istoric: Indicele bursier Dow Jones trece pentru prima dată de pragul de 29.000 de puncte · Foto: Business Magazin

Indicele bursier Dow Jones a înregistrat vineri un moment istoric după ce a trecut de pragul de 29.000 de puncte în deschiderea ședinței de tranzacționare (n.r: ședința bursieră în SUA începe la 16.00 – ora României).

La ora redactării acestei știri indicele Dow Jones a scăzut sub prag, tranzacționându-se la 28.976,5 puncte, însă dacă reușește să încheie ședința peste acest prag, va marca 37 de zile de la momentul în care indicele Dow Jones Industrial Average a atins pragul de 28.000 de puncte – în data de 15 noiembrie.

Analiștii se așteptau ca Dow Jones să nu performeze spre maxime istorice în ședința de vineri pe fondul publicării statisticilor referitoare la piața muncii din SUA pe luna decembrie, care arată că s-au creat doar 145.000 de locuri noi de muncă versus 160.000, cât estimau economiștii chestionați de Dow Jones.

De asemenea, salariile au crescut în decembrie cu 2,9% față de aceeași lună a anului trecut, în timp ce economiștii se așteptau la o creștere de 3,1%. Astfel, în deecmbrie 2019 a fost prima lună din iulie 2018 până acum în care salariile din SUA au crescut cu mai puțin de 3%.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună