Mirajul și puterea deșertului: Pentru statele arabe din Golful Persic, criza de energie este o oportunitate. 3.500 de miliarde de dolari vor intra în cuferele lor în următorii cinci ani

Pentru statele arabe din Golful Persic, criza de energie este o oportunitate. 3.500 de miliarde de dolari vor intra în cuferele lor în următorii cinci ani dacă petrolul și gazele naturale rămân la fel de scumpe ca în prezent – un cadou din partea președintelui Rusiei, Vladimir Putin. O bună parte din preț este plătit de statele europene pentru că altă cale nu există. Dar prețul s-ar putea să nu fie doar în bani.

Statele autocrate din Golful Persic joacă un rol principal în noua ordine mondială și în îndestularea cu energie a Europei, acum și în viitor, scrie revista germană Spiegel. O nouă dependență, după cea de gazele și petrolul Rusiei, va fi greu de evitat. Iar influența acestor țări crește și în alte sectoare sau domenii, de la fotbal la companii mari ca OMV, Orlen sau VW, ceea ce aduce în prim-plan o problemă: conducătorii statelor din Golf sunt considerați ca fiind autoritari, regi și șeici pentru care valorile democratice și libertățile occidentale contează prea puțin. Deșertul Arabiei Saudite poate părea nesfârșit, mai ales în partea de nord-vest a țării, unde oamenii sunt rari la vedere. Ore în șir, cu orice ai călători, vezi doar nisip, stâncă, tremurul aerului încins și ocazional drum pustiu. Este o priveliște aproape ireală, ca o fata morgana, când coloane lungi de basculante apar brusc chiar înaintea coastei Mării Roșii. Mașinile sunt urmate de un roi de excavatoare, care își sapă drum prin dune și văi întinse pe câteva zeci de kilometri. Poate, ar mormăi criticii, planurile pentru ceea ce urmează să fie construit acolo nu sunt mai palpabile decât aerul cald. La urma urmei, acele proiecte sună mult prea nebunesc pentru a fi adevărate: o regiune model numită NEOM, la fel de mare ca landul german Hesse, se va ridica din deșert, cu parcuri tehnologice, fabrici și un megaoraș futurist de 170 de kilometri lungime, 500 de metri înălțime și de doar 200 de metri lățime, complet neutru din punct de vedere al emisiilor de CO2. Locuitorii se vor deplasa prin metropolă în taxiuri zburătoare și trenuri de mare viteză.  Factura? Cinci sute de miliarde de dolari. Doar pentru prima fază. Ceva nebunesc? Mai degrabă șoc și uimire. O demonstrație pentru lume a ceea ce se poate face cu resurse de bani practic nelimitate.

Mohammad bin Salman, prințul moștenitor și conducătorul Arabiei Saudite, este motorul din spatele viziunii. Până în 2030, țara urmează să se transforme într-o națiune supertehnologizată, independentă de petrol și chiar mai puternică decât este astăzi. Este un plan monstruos de mare și costisitor, aproape suprarealist. Dar banii sunt acolo – acum mai mulți decât oricând. 3.500 de miliarde de dolari, o sumă de necuprins cu mintea, urmează să curgă în cuferele celor șase state din Golf în următorii cinci ani, dacă prețurile petrolului și gazelor rămân la fel de ridicate ca astăzi – un cadou de la Vladimir Putin, președintele Rusiei. Pentru că Europa nu mai este interesată să importe energie rusească, petrolul din Arabia Saudită și gazele naturale din Qatar sunt dorite mai mult ca niciodată, indiferent cât de mare ar fi prețul. Planul pentru transformarea deșertului este poate mai gigantic decât oricare proiect de la construirea piramidelor încoace. Peste 30.000 de muncitori în construcții lucrează deja în NEOM, numărul acesta urmând să explodeze în curând la 300.000. Într-un singur an a apărut un oraș pentru 4.000 de ingineri, tehnicieni și planificatori de proiecte din întreaga lume, cu piscine, școli, restaurante și terenuri de tenis. Șiruri lungi de case cu un singur etaj se întind în spatele sârmei ghimpate și a porților de securitate.

Nimeni nu știe cu adevărat spre ce se îndreaptă proiectul – fie spre o metropolă futuristă, fie spre un eșec abject – dar liderii saudiți sunt interesați în primul rând de mesajul din spatele acestuia, atât pe plan intern, cât și în străinătate. Într-adevăr, în cartierele guvernamentale din Riad, Doha și Abu Dhabi, oficialii cu greu ar putea fi mai plini de ei înșiși.

 ntr-o perioadă în care Occidentul suferă și China este vulnerabilă economic, economiile din Golf nu văd decât un viitor strălucit în față și optimismul lor este nemărginit. Câteva exemple: cu o creștere de 7,6% în acest an, economia Arabiei Saudite avansează cel mai rapid dintre toate statele membre G20; Qatar a cheltuit până la 300 de miliarde de dolari pentru a găzdui Cupa Mondială la Fotbal din acest an; fondurile suverane ale celor șase state din Golf valorează în total 4.000 de miliarde de dolari și investesc bani în întreaga lume, inclusiv în companii germane precum VW, Porsche și RWE; Arabia Saudită are chiar și propriul program spațial. Cei care călătoresc din Europa cuprinsă de criză în regiunea Golfului în această toamnă se vor confrunta cu un contrast neliniștitor. Pe de o parte, avem un continent trecut prin multe, dar înfricoșat, devastat de îndoiala de sine și de frica de recesiune în timp ce luptă pentru a-și păstra prosperitatea și influența. Pe de altă parte, națiunile deșertului se îmbată cu succes și cu noua importanță internațională. Apoi, țările Golfului sunt tinere: aproximativ 70% din populația din Peninsula Arabică are sub 30 de ani. Europa îmbătrânește. Pare clar că statele din Golf vor avea un rol cheie în noua ordine mondială în curs de așezare. Qatarul și Iranul stau pe cele mai mari depozite de gaze naturale de pe planetă, în timp ce Arabia Saudită este întrecută la rezerve de petrol doar de Venezuela, stat aflat sub sancțiuni. Bogăția în hidrocarburi a fost și până acum o pârghie uriașă pentru influența globală. Dar după ce Rusia a invadat Ucraina, această pârghie a devenit și mai mare. Occidentul nu are practic alte opțiuni disponibile. Puterea țărilor arabe din Golf nu se rezumă doar la petrol și gaze. Sursa de energie a viitorului este hidrogenul, produs cu electricitate solară și eoliană. Deșerturile din Peninsula Arabă oferă condiții perfecte pentru astfel de surse regenerabile de energie. În cele din urmă, s-ar putea ajunge ca mai mult hidrogen să fie exportat din Emirate și din Arabia Saudită decât petrolul în prezent. Germania, care până acum un an a fost destinația principală a gazelor rusești, promite să fie destinația principală a hidrogenului din Golf. Dezvoltarea nu este lipsită însă de pericole: boomul energetic se produce într-o perioadă de schimbări și frământări geopolitice semnificative. Globalizarea încetinește și lumea pare să se împartă din nou în blocuri: China împotriva Occidentului; autocrațiile împotriva democrațiilor. Alianțele toxice par, brusc, a fi o posibilitate foarte reală.

De la începutul războiului pornit de Rusia contra Ucrainei, politicienii de frunte din Berlin au făcut eforturi pentru a lega țările influente de Europa în această lume multipolară. Sau cel puțin pentru a evita pierderea lor în folosul Rusiei sau Chinei.

Germania nu este singură. Șefii de guvern occidentali s-au aliniat de luni de zile pentru audiențe cu liderii arabi: președintele francez Emmanuel Macron, fostul premier britanic Boris Johnson, cancelarul german Olaf Scholz și chiar și președintele SUA Joe Biden au făcut cu toții călătorii recente în regiune. Uniunea Europeană intenționează să instaleze o misiune diplomatică specială acolo.

Aceștia sunt doar câțiva dintre indicatorii noului echilibru de putere. Dar faptul că multe dintre vizite nu au produs niciun rezultat este poate și mai grăitor. Ministrul german al economiei, Robert Habeck, membru al Partidului Verzilor, a fost luat în râs pentru disperarea de care a dat dovadă în timpul călătoriei sale din primăvară în Qatar în căutare de gaze naturale. Până acum însă nu au fost încheiate contracte pentru importul de gaze naturale lichefiate (GNL). Și când Biden, în timpul călătoriei sale la Riad din vară, a cerut Arabiei Saudite să-și sporească producția de petrol pentru a ajuta la reducerea prețului benzinei în SUA, saudiții au făcut exact opusul.

Cooperarea cu statele din Golf puternice și din ce în ce mai încrezătoare în sine necesită o anumită cantitate de imaginație, în special pentru o coaliție de guvernare cum este cea de la Berlin, care și-a declarat devotamentul pentru o politică externă bazată pe valori.

Cum ar trebui, totuși, Occidentul să se ocupe de autocrațiile indispensabile lui din punct de vedere economic și politic, cu țări care sunt nedemocratice, conduse de despoți, care arată adesea prea puțin respect pentru drepturile omului și tratează femeile și migranții ca pe niște mărfuri? Țări care, pe de altă parte, sunt capabile de un progres extrem de rapid, și nu doar economic, ci și social. În Arabia Saudită, de exemplu, ponderea femeilor în sectorul tehnologic este mai mare decât în Germania.

Așadar, ar trebui ca Berlinul să dea o altă încercare a doctrinei sale vechi de schimbare prin comerț, abandonată brusc în urma agresiunilor Rusiei din Ucraina? De continuitate ar beneficia cu siguranță economia germană: aproape nicăieri în lume nu curg mai mulți bani ca în Golf. Companii de toate dimensiunile intră în regiune pentru a-și câștiga cota din parcuri eoliene gigantice și instalații de hidrogen care vor veni.

Abu Dhabi aproape că pare un oraș frumos când muezinii își fac chemarea la rugăciune la apus și când căldura umedă din noiembrie își slăbește în sfârșit strânsoarea, când amurgul face ca totul să pară puțin mai moale și mai prietenos – zgârie-norii de aproape 400 de metri înălțime reflectă apele Golfului Persic, încadrați de plaje, insule și păduri de mangrove. Este un moment trecător de calm, risipit rapid de autostrăzile cu 12 benzi și de nesfârșitele cartiere ale orașului ca o tablă de șah.

 apitala Emiratelor Arabe Unite a crescut prea repede pentru a emana farmecul natural al altor metropole globale. În anii 1960, în multe locuri nu exista nici electricitate, nici canalizare – orașul găzduiește astăzi aproximativ 1,5 milioane de oameni. Populația este de așteptat să atingă în curând 3 milioane. Niciunul dintre reperele orașului nu este mai vechi de 20 de ani: ramificația Luvru, proiectată de arhitectul vedetă Jean Nouvel; un hotel de lux ca un palat, unde cafeaua este servită cu fulgi de aur de 24 de carate; și Turnul Înclinat din Abu Dhabi, care urcă 160 de metri spre cer și are o înclinație de patru ori mai mare decât turnul din Pisa.

La marginea sa se află centrul de convenții, cu elita lumii energetice adunându-se acolo în fiecare an la sfârșitul lunii octombrie. La ediția de anul acesta au fost prezenți peste 2.000 de executivi de la multinaționale precum BP și Shell, împreună cu peste 40 de miniștri ai petrolului, energiei sau economiei. Toți dornici să întâlnească șeici și să negocieze noi înțelegeri: petrol și gaze naturale pentru astăzi, hidrogen pentru mâine.

Anul acesta, și Klaus-Dieter Maubach s-a dus acolo. El este șeful Uniper, cel mai mare furnizor de gaze naturale din Germania, proaspăt salvat de la faliment de contribuabilii germani cu 40 de miliarde de euro. De-a lungul timpului, Uniper și-a importat aproape tot gazul din Rusia. Dar acum trebuie să meargă la cumpărături în altă parte, iar povestea duce la un Maubach zâmbitor care stă pe un podium înaintea scepticilor emiri, saudiți și a altor comercianți de energie și le vorbește despre viitor. Despre terminalul GNL al Uniper din Wilhelmshaven, care urmează să devină operațional în decembrie. Despre locul de unde vor veni gazele. „Prioritatea noastră este asigurarea aprovizionării cu gaze naturale pentru Germania și Europa”, a intonat executivul. Uniper, a spus el, are experiența necesară pentru a face acest lucru: „Achizițiile internaționale de gaze naturale sunt în ADN-ul nostru”.

Cu toate acestea, Uniper nu a rămas cu prea multe opțiuni. Și cu siguranță nu la un preț acceptabil. Conductele care aduc gaze din țările producătoare către Europa Centrală sunt fie la capacitate maximă, fie distruse, fie interzise din punct de vedere politic. Și pe piața globală de GNL, o mare parte din producție este deja rezervată prin contracte pe termen lung cu țări precum Japonia, Coreea de Sud și China.

De aceea a fost chiar motiv de sărbătoare când, în urma vizitei cancelarului german la Abu Dhabi, compania energetică de stat Adnoc a promis livrarea unui singur vapor-cisternă plin cu GNL companiei germane RWE. Probabil că nu va fi ușor dezvoltarea unei cooperări pentru livrări pe termen lung cu Emiratele Arabe Unite.

La urma urmei, Abu Dhabi nu vrea să fie doar în poziția de a umple golurile din aprovizionarea cu energie a Germaniei în această iarnă și următoarea. „Am spus Germaniei: dacă vreți gaze naturale de la noi, atunci avem nevoie de un contract pe termen lung”, spune Mariam bint Mohammed Almheiri. „Este o investiție mare pentru noi, trebuie să fie și sustenabilă.”

Pentru a-l întâlni pe ministrul mediului și climei din Emiratele Arabe Unite, trebuie să vă îndreptați spre mijlocul nimicului din Dubai, unde tronează o structură de sticlă lumească între autostradă și deșert. Almheiri vorbește un amestec de engleză și germană fără accent, limba ei maternă. Mama lui Almheiri este din regiunea Renania a Germaniei, iar tatăl ei este din Emiratele Arabe Unite. Ea cunoaște bine Germania deoarece a mers la universitate în Aachen și a lucrat ca inginer pentru producătorul de rulmenți Cerobear înainte de a se muta în țara tatălui ei. Nu poartă batic. Își petrece frecvent vacanțele vizitându-și rudele din Saxonia Inferioară.

Ministrul știe exact de ce au nevoie germanii: energie pentru fabricile lor, pentru încălzire și pentru centrale electrice. Și asta se potrivește bine cu planurile stabilite de guvernul de la Abu Dhabi și de companiile de stat ale țării.

Emiratele urmează o strategie cu două direcții. Pe de o parte, vor să continue să-și vândă petrolul și gazele cât mai mult timp posibil. Pe de altă parte, vor să devină o putere majoră când vine vorba de energie regenerabilă. Până în 2030, a anunțat conducătorul Mohammed Bin Zayed, țara – cu o populație de 10 milioane de locuitori – va fi responsabilă pentru un sfert din producția globală de hidrogen.

Această aspirație explică de ce Emiratele au fost mult timp unul dintre cei mai importanți factori în viitorul energetic al Germaniei. Germania speră să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2045, un obiectiv care va fi imposibil de atins fără hidrogen verde. Sursa de energie este ușor de transportat și depozitat, ceea ce o face, de asemenea, ușor de importat. În caz contrar, toată Saxonia Inferioară și jumătate din Bavaria ar trebui probabil acoperite cu panouri solare pentru a genera cantități suficiente de energie regenerabilă.

Începând cu 2030, Germania va avea nevoie de aproximativ 100 terawați-oră de hidrogen verde în fiecare an, potrivit unei estimări a ministerului mediului. Și asta va necesita capacități de producție industrială care încă nu există. Ceea ce explică de ce una dintre primele vizite ale ministrului economiei Robert Habeck ca membru al cabinetului a fost în Emiratele Arabe Unite, în martie. „Condițiile de aici permit ca o cantitate uriașă de energie să coboare direct din cer”, spune Habeck. Și este ieftin. Un kilowatt-oră de energie solară din deșertul arab costă doar 1,34 cenți.

Emiratul Dubai a început deja să producă hidrogen verde anul trecut cu cel mai mare parc solar contiguu din lume – o instalație construită cu ajutorul Siemens. „Regiunea este extrem de importantă pentru că arată cum funcționează transformarea energiei”, spune Dietmar Siersdorfer. Directorul Siemens conduce activitățile companiei în regiunea Golfului de mai bine de un deceniu, incluzând peste 100 de produse energetice și 3.000 de angajați.

 ocumente interne arată clar de ce Orientul Mijlociu este atât de profitabil pentru multinațională. Aproximativ 50 de milioane de oameni din regiune încă nu au electricitate, fiind necesare noi centrale electrice pentru a umple golul. Industriile petrolului și gazelor au nevoie de tehnologie pentru reducerea emisiilor de carbon. De asemenea, compania poate fi de ajutor în transformarea Golfului într-un partener energetic cheie pentru Europa.

Dubai, de exemplu, spune Siersdorfer, investește de la bun început în energie eoliană și solară pentru a produce hidrogen cu energii regenerabile. Siemens Energy este consultant. Ca atare, Siersdorfer este optimist că jucătorul german va primi contracte profitabile odată ce proiectele vor începe cu adevărat să se miște. Iar turbinele Siemens Energy, care funcționează astăzi cu gaze, pot fi alimentate cu hidrogen în viitor, explică executivul.

Statele din Golf, spune Siersdorfer, sunt extrem de încântate de noul interes al Europei pentru regiune. Până acum, țările UE s-a concentrat în primul rând pe China și Statele Unite. „Dar statele din Golf încă își caută locul în lume”. Pentru europeni, aceasta este o oportunitate, cu condiția să nu fie interesați doar de livrări rapide de GNL. „Oamenii de aici apreciază contactele stabile și parteneriatele energetice pe termen lung.”

Alte parcuri solare gigantice sunt în construcție, compania petrolieră de stat Adnoc, fondul suveran de investiții Mubadala și furnizorul de energie Taqa venind cu miliardele de dolari necesare. Specialiștii spun că piața țintă principală pentru hidrogenul verde care va fi produs în deșert este Germania, prin companii precum Uniper și RWE.

Un acord nu a fost încă semnat, totuși. „Sunt atât de multe țări care ne bat la ușă în acest moment”, spune ministrul Almheiri. Pe de altă parte, Emiratele nu sunt singurul partener posibil în regiune. Mai sunt si altele.