Home Actualitate Miracol economic în Argentina: Inflația...
Actualitate

Miracol economic în Argentina: Inflația scade sub 2% pentru prima dată în 5 ani. În urma rezultatelor spectaculoase, susținerea președintelui Milei crește semnificativ înainte de alegeri

Argentina a înregistrat o scădere spectaculoasă a inflației lunare, coborând pentru prima dată în ultimii cinci ani sub pragul de 2% – o victorie neașteptată și semnificativă pentru președintele libertarian Javier Milei, aflat în plină cruciadă împotriva crizei cronice a…

Miracol economic în Argentina: Inflația scade sub 2% pentru prima dată în 5 ani. În urma rezultatelor spectaculoase, susținerea președintelui Milei crește semnificativ înainte de alegeri
Miracol economic în Argentina: Inflația scade sub 2% pentru prima dată în 5 ani. În urma rezultatelor spectaculoase, susținerea președintelui Milei crește semnificativ înainte de alegeri · Foto: Business Magazin

Argentina a înregistrat o scădere spectaculoasă a inflației lunare, coborând pentru prima dată în ultimii cinci ani sub pragul de 2% – o victorie neașteptată și semnificativă pentru președintele libertarian Javier Milei, aflat în plină cruciadă împotriva crizei cronice a prețurilor, raportează Financial Times.

Potrivit datelor publicate joi de institutul național de statistică, prețurile de consum au crescut cu doar 1,5% în luna mai față de aprilie, o îmbunătățire notabilă față de creșterea de 2,8% din aprilie și un contrast radical cu vârful de 25,5% înregistrat în decembrie 2023 – luna în care Milei a preluat conducerea țării.

Cu toate acestea, inflația anuală rămâne la un nivel alarmant, de 43,5%, una dintre cele mai ridicate din lume.

Ministrul economiei, Luis Caputo, a celebrat public realizarea pe platforma X, declarând: „Avem cel mai bun președinte din lume”.

Această scădere semnificativă consolidează șansele lui Milei la alegerile parțiale din octombrie, unde stabilitatea prețurilor este punctul central al discursului său politic. Este o victorie-surpriză pentru liderul argentinian, care în aprilie a eliminat controversatul control valutar – o măsură riscantă, dar care pare să fi dat roade.

Reformele au fost parte dintr-un acord de 20 de miliarde de dolari cu FMI, care a presupus renunțarea la un curs fix ce, deși proteja moneda națională de volatilitate, sufoca rezervele valutare ale băncii centrale. Milei a permis flotarea liberă a peso-ului pe 14 aprilie, o decizie ce părea riscantă, întrucât putea declanșa un nou val de scumpiri. Dar efectul a fost surprinzător de moderat.

„Guvernul a reușit să limiteze efectele devalorizării asupra inflației la un minim”, a declarat Ramiro Blazquez Giomi, strateg pentru America Latină la grupul financiar StoneX.

Pentru a susține peso-ul, autoritățile au introdus inclusiv stimulente fiscale temporare pentru exportatorii agricoli, atrăgând mai mulți dolari pe piața valutară. Totuși, analiștii avertizează că tensiunile electorale din toamnă ar putea slăbi din nou moneda națională.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună