Ministrul Muncii,discuții cu CE despre reforma sistemului de pensii și salarizare în sistemul public
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a avut o întâlnire în format videocall, cu Celine Gauer, director general al SG Recover din cadrul Comisiei Europene și cu echipa tehnică din cadrul DG ECFIN și SG Recover despre reforma sistemului de pensii și despre salarizarea în sistemul bugetar.
„În cadrul întâlnirii a fost asumat angajamentul de continuare a reformelor în acord cu prevederile PNRR și a fost prezentat stadiul actual al celor mai importante două reforme de la acest moment care intră în portofoliul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, respectiv reforma sistemului de pensii publice și reforma salarizării în sectorul bugetar”, a spus Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, după discuțiile avute joi cu Celine Gauer, director general al SG Recover din cadrul Comisiei Europene și cu echipa tehnică din cadrul DG ECFIN și SG Recover.
În ceea ce privește reforma sistemului de pensii publice, a fost agreată traiectoria de lucru pe termen scurt și mediu, respectiv planificarea următoarelor întâlniri tehnice bilaterale între MMSS și Comisia Europeană pentru a agrea cea mai bună variantă a reformei, astfel încât aplecarea să fie asupra pensiilor mici din România, crescându-le gradul de adecvare, dar fără a pierde din vedere necesitatea asigurării sustenabilității financiare.
Cu privire la reforma sistemului de salarizare din sectorul public a fost luat angajamentul de a se finaliza activitatea de consultare cu toate familiile ocupaționale în manieră tripartită (MMSS, sindicate, ministerele de linie) pentru ca ulterior să se poată lucra împreună cu Banca Mondială pe diverse scenarii de reformă, astfel încât să poată fi găsită cea mai bună variantă de diminuare a inechităților din sistem și a asigura sustenabilitatea cheltuielilor.
„Concluzia întâlnirii exprimată de ambele părți a fost legată de necesitatea asigurării unui dialog constant cu serviciile Comisiei Europene, astfel încât să ne asigurăm că jaloanele vor fi îndeplinite la timp, în acord cu angajamentele luate față de partenerii europeni, iar reformele făcute să contribuie în mod autentic la creșterea calității vieții cetățenilor români”, a mai spus ministrul Muncii.