Ministrul Fenechiu propune o zonă specială pentru taxiuri la comandă
Asasinarea unei studente japoneze care luase un taxi din aeroportul Otopeni, în august 2012, avea să readucă la lumină gravele nereguli ce se petrec în activitatea de taximetrie la principala poartă de intrare și ieșire din țară. La șase luni de atunci o parte dintre probleme sunt pe cale de a se rezolva.
Ministerul Transporturilor intenționează să facă un prim pas pentru rezolvarea situației taxiurilor de la aeroportul Otopeni, după mai bine de cinci luni de când o studentă japoneză a fost ucisă de un taximetrist care a acostat-o în aeroport: în luna februarie, pe aeroportul Otopeni va fi amenajată o zonă destinată taxiurilor la comandă, unde vor fi montate telefoane pentru apeluri gratuite către companiile de profil. În ultimele luni, ZF a scris o serie de articole prin care a tras semnale de alarmă vizavi de situația taximetriștilor care practică tarife maximale pentru pasagerii care vor să ajungă de la aeroport în oraș.