Ministrul Educației vrea să diversifice activitățile școlare: "De ce să nu avem discuții despre internet, educație și Facebook?"
Ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, își dorește "diversificarea activităților educative", precizând că în școli și-ar putea găsi locul și teatrul, filmele românești, sportul și discuțiile despre internet și Facebook, corelate cu partea educativă.
Ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, a participat, vineri, la prima parte a dezbaterii “Nu vă uitați copiii la TV – Vezi ce vede copilul tău”, organizată de Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), la Palatul Parlamentului.
În acest context, Remus Pricopie a spus că în domeniul educației lipsesc cercetările. “Nu avem suficiente cercetări în spațiul românesc pentru a realiza dacă o politică publică este benefică sau nu. Nu avem suficiente cercetări să vedem ce le lipsește copiilor. Am câteva surprize pentru ei, dar una dintre surprize este aceea a diversificării activităților educative.
De ce să nu facem teatru în școli? De ce să nu aducem filmele românești care sunt ecranizări ale unor opere literare, pe care profesorii de limba română le solicită la clasă? (…) De ce să nu facem mai mult sport? De ce să nu avem discuții despre internet și educație, despre Facebook și educație, despre lucrurile bune și cele mai puțin bune? De ce să nu antrenăm copiii noștri să facă mai bine față riscurilor?”, a spus Remus Pricopie.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro