Ministrul Educației propune introducerea a patru tipuri de Bacalaureat · Foto: Business Magazin
Ar putea fi vorba despre: Bac T (tehnologic), Bac A1 (pentru absolvenții programelor de studii liceale de științe), Bac A2 (pentru absolvenții programelor de studii liceale socio-umaniste) și Bac V (pentru absolvenții programelor de studii liceale vocaționale).
Sugestiile au fost avansate în cadrul evenimentului de lansare a viziunii sistemice “Educația de unește”, organizat de Ministerul Educației Naționale, în aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”.
Ministrul le-a propus celor prezenți să se gândească la aceste formule. “Nu putem să dăm răspunsurile acum. Sunt încercări ale noastre de a găsi formula cea mai potrivită”, a menționat ea.
Astfel, elevii care urmează programe de formare profesională vor putea opta pentru studii profesionale Nivel 3 (3 ani) sau pentru studii liceale Nivel 4 (patru ani).
“Programele de formare profesională vor cuprinde studiile profesionale, acum generate de școala profesională, de trei ani de zile, care se finalizează cu o certificare a competențelor și, sigur, cu abilități de limba română corect vorbită și scrisă, o limbă străină și o probă practică. Ei pot beneficia, dacă se opresc doar la această rută de profesionalizare, de formare profesională continuă. Tot în programele de formare profesională am inclus și studiile liceale, ceea ce acceptăm astăzi ca fiind licee tehnologice. Aceste studii se finalizează cu un Bac, pe care l-am numit ‘T’, de la tehnologic, și cu un certificat de competențe profesionale”, a explicat ministrul.
Ecaterina Andronescu a vorbit și despre flexibilitatea sistemelor, menționând că din școala profesională un elev poate să meargă la liceul tehnologic. Însă după absolvirea Bacului tehnologic, tânărul va putea merge doar într-o școală post-liceală, beneficiind însă la rândul său de formarea profesională continuă, scrie stirileprotv.ro