Ministrul de Interne cere instituțiilor și autorităților să elimine dosarul cu șină
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, cere prefecților să monitorizeze modul în care instituțiile și autoritățile vor aplica legea care prevede eliminarea dosarului cu șină.
„Legea nr. 9/2023 (privind eliminarea dosarului cu șină – n.r.) prevede un număr de măsuri concrete și obligații clar definite pentru instituțiile statului, cu scopul de a se apropia de cetățean, de a simplifica procedurile birocratice, de a face pași spre digitalizarea serviciului public administrativ”, afirmă ministrul de Interne, Cătălin Predoiu.
El precizează că legea a intrat în vigoare pe 4 iulie.
„Instituțiile au la dispoziție 30 de zile pentru a se organiza în acest sens și pot să vă anunț că, în calitate de ministru al Afacerilor Interne, voi transmite o scrisoare circulară către toți prefecții pentru a lua măsurile, în limitele competențelor legale, de a invita și de a observa modul în care instituțiile publice, autoritățile statului aplică această lege. Ea conține drepturi clar definite pentru cetățean și nu este în logica MAI ca aceste drepturi să fie ignorate. Vom monitoriza, supraveghea modul în care se aplică această lege și tema va fi, dacă este necesar, adusă în atenția Guvernului”, încheie Predoiu.