Home Actualitate Miniștrii, ștampilele, privatizările și...
Actualitate

Miniștrii, ștampilele, privatizările și escrocii

Cabinetul Ponta pare cuprins de elanuri nebănuite: ministrul economiei Varujan Vosganian a anunțat că "România trebuie să nu mai aibă ștampile" și a susținut că în strategia de reindustrializare se va ține cont de acest lucru.

Miniștrii, ștampilele, privatizările și escrocii
Miniștrii, ștampilele, privatizările și escrocii · Foto: Business Magazin

“Dispariția ștampilelor va fi modul nostru de a o rupe ca mentalitate cu trecutul. Pare un fleac, dar nu este. Cine are ștampila are puterea: ‘A fugit noaptea și a luat și ștampila cu el’. Ștampila este robia noastră în fața democrației. Apoi, trebuie să existe un suport informatic al întregii administrații. Fără asta, oricât de mulți bani ai avea se vor scurge ca apa printre degete”, a afirmat Varujan Vosganian.

Pe lângă lupta cu ștampilele, ministrul a anunțat și o serie de privatizări, într-o perioadă în care apar tot mai multe voci care critică privatizările din ultimul deceniu; fostul premier Nicolae Văcăroiu spune că 80% din privatizările din România au fost eșecuri, iar analistul Daniel Dăianu crede că unele privatizări puteau fi evitate sau făcute într-un mod mai inteligent.

Cât de inteligent vor fi făcute privatizările anunțate de ministrul Vosganian – Plafar, Sanevit Arad, Șantierele navale de la Mangalia, Oltchim – și cum vor reacționa mediul de afaceri, analiștii și politicienii, vom vedea. Ministrul economiei a anunțat că pe lângă privatizări intenționează să propună angajări în industria de apărare. “De asemenea, vom prezenta caietul de sarcini pentru parteneriatul de la Cuprumin și vom propune Ministerului Finanțelor o solicitare de a permite angajarea câtorva sute de persoane în industria de apărare, unde am evaluat portofoliul de comenzi și există semne că putem dezvolta această industrie”, a afirmat Vosganian.

Ministrul economiei spune că pentru Oltchim a primit oferte scrise din partea unor “mari companii din domeniu” și va începe discuții cu acestea. Iar premierul Victor Ponta a ținut morțiș să fie cap limpede și l-a sfătuit pe Vosganian să fie atent la “escroci”. “Orice fel de mare investitor serios, puteți discuta cu el și eu îl voi primi. Atenție la escroci! Au mai fost niște escroci care reprezentau pe nu știu cine și aveau banii pe nu știu unde și ați văzut ce s-a întâmplat anul trecut”, a afirmat Ponta.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună