Milioane de euro din fructe, legume și alimente congelate
Chiar dacă acum nu mai sunt ticsite ca altădată, în coșurile de cumpărături tot ajung produse. Doi antreprenori s-au uitat atât de atent la fructele, legumele și alimentele congelate preferate de români încât au ajuns anul trecut la afaceri de 50 de milioane de euro din distribuția de produse cu temperatură controlată.
5 milioane de euro este cifra de plecare a investiției pe care o au în plan doi antreprenori, Daniel Nistor (42 de ani) și Cristian Dărmănescu (38 de ani), parteneri în afacerea Alfredo. Cu acești bani, din fonduri europene (40%), credite bancare și fonduri proprii, cei doi doresc să ridice de la zero o platformă la Afumați, Ilfov. După pași șovăielnici la începuturi, adică în urmă cu 20 de ani, Alfredo a ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de circa 50 de milioane de euro, iar pentru 2012 cei doi acționari se așteaptă la o creștere de cel puțin 20%.
Fiecare dintre cei doi a pus bazele unei firme proprii de distribuție – cu alimente congelate și, respectiv, fructe și legume proaspete – și s-au asociat în 1999. Întâmplarea, șansa și determinarea sunt deopotrivă elemente care le marchează poveștile. Daniel Nistor spune că începuturile nu au fost câtuși de puțin line și după ce și-a dorit să emigreze, dar nu a primit viză, a încercat mai multe variante de a câștiga bani. “Am început afacerea cu fructe pentru că la un moment dat, în București, am vrut să cumpăr banane, iar vânzătorul nu a vrut să-mi vândă decât la bax”, spune acum ușor amuzat.

A fost o decizie oarecum hazardată, de vreme ce a cumpărat cele cinci baxuri doar pentru a-i arăta vânzătorului că poate. Surpriza a fost însă că odată ajuns la Brăila, unde avea o firmă prin care distribuia pe atunci cafea, bananele s-au vândut imediat. Așa i-a venit ideea de a-și încerca norocul cu distribuția de fructe și legume. Câțiva ani mai târziu s-a asociat cu Cristian Dărmănescu, iar acum fiecare dintre cei doi se ocupă de câte una dintre diviziile afacerii, care își împart în mod egal cifra de afaceri. “Ne consultăm doar dacă vrem să modificăm bugetele stabilite, în rest, fiecare are libertate deplină cu divizia de care este responsabil”, spune Nistor. El este managing partner al Alfredo Fresh, care distribuie fructe și legume proaspete, sub mărcile Alfredo și Alfresh. Vârful de lance al afacerii este importul și distribuția de fructe exotice, ce are în acest moment o cotă de piață estimată la 10-12%, la fel ca și firma “soră” în segmentul ei. Principalul canal de desfacere sunt super și hipermarketurile (80%), urmate de magazinele tradiționale (20%).

Proporția este complet inversată în cazul diviziei de alimente congelate: aproape o treime din produse ajung pe rafturile rețelelor moderne, restul fiind vândute prin intermediul a 25.000 de puncte de vânzare la nivel național. Cât privește valoarea totală a pieței de fructe și legume proaspete, nu există estimări, cele mai mari volume fiind nefiscalizate. În zona alimentelor congelate, unde s-a dezvoltat Alfredo Foods, estimările se referă la o valoare anuală de 500 de milioane de euro. În distribuția de alimente cu temperatură controlată, cei mai importanți competitori sunt Macromex, controlată de antreprenorul Dan Minulescu, și Agroalim care a fost preluată în urmă cu câțiva ani de Smithfield.
Alfredo Foods s-a axat, mai cu seamă în ultimii ani, când firma s-a reorganizat și reașezat în piață, pe distribuția de pește și fructe de mare, care realizează peste 50% din vânzările diviziei, fiind urmate de legume congelate și carne. “Puțină lume știe, dar peștele congelat este foarte proaspăt, fiind congelat imediat după ce a fost pescuit. Cel mai adesea, în galantare peștele proaspăt este de fapt decongelat”, susține Cristian Dărmănescu, care argumentează că prețul logisticii ar fi altminteri foarte mare. El se declară încrezător în evoluția viitoare a firmei, de vreme ce “consumul de pește în România este de 4-5 kg pe an per capita, adică mai puțin de jumătate din media europeană”.