Miliardarul Petro Poroșenko, fost președinte în Ucraina, face afaceri de 34 mil. euro în România
Compania Roshen One, parte din grupul internațional din sectorul ciocolatei Roshen, controlat de miliardarul ucrainian Petro Poroșenko, a avut anul trecut o cifră de afaceri de 167,9 milioane de lei (circa 34 mil. euro), în creștere cu 36% față de anul precedent.
Datele sunt furnizate Ministerului Finanțelor. Petro Poroșenko este supranumit „regele ciocolatei”, iar averea lui era estimată în 2021 de revista internațională Forbes la 1,6 miliarde de euro. Însă, anul acesta el nu a mai fost inclus în topul miliardarilor din cauza războiului din Ucraina. El a fost președinte al Ucrainiei în perioada 2014-2019, dar nu a fost votat pentru al doilea mandat.
Poroșenko, 56 de ani, a început businessul vânzând boabe de cacao, iar ulterior a cumpărat mai multe unități de producție reunindu-le sub numele Roshen în 1995, conform Forbes. Astăzi, Roshen Confectionery Corporation ocupă locul 27 în topul Global-100 Candy Companiei, având 8 fabrici și comercializând produsele pe mai bine de 30 de piețe, iar vânzările erau estimate la peste 800 de milioane de dolari anual înainte de începerea războiului.
Compania din România- Roshen One- a avut un profit net de 443.000 de lei, rezultat realizat cu ajutorul unui număr de 40 de angajați. Grupul ucrainian Roshen nu deține o unitate de producție în România, ci se ocupă doar de comercializarea produselor realizate în mai multe unități de producție din estul Europei. Roshen are fabrici în Ucraina, Ungaria și Lituania. Compania din România este controlată prin intermediul Roshen Nord din Lituania, conform datelor Confidas.
Roshen Confectionery Corporation produce peste 320 de sortimente de produse. În fiecare an volumul total al producției ajunge la 300.000 de tone, conform datelor de pe site-ul companiei.
Poroșenko este originar dintr-un mic oraș la sud-vest de Odesa, aproape de granița cu Republica Moldova, conform Business Magazin. Tatăl său a lucrat ca inginer agronom în perioada sovietică, iar mai târziu a devenit director al asociației antreprenorilor Ukrprominvest. În arhivele statului există unele indicii că tatăl lui Poroșenko ar fi petrecut doi ani în închisoare pentru că ar fi furat de la stat.
După serviciul militar obligatoriu, Petro a studiat relații internaționale și drept internațional la Kiev. În timpul facultății s-a întâlnit cu Marina, care avea să-i devină mai târziu soție.
Primul copil al celor doi, un băiat s-a născut în 1985, urmat de două fete gemene în 2000 și un alt fiu în 2001. În timp ce Poroșenko își termina studiile la începutul anilor ‘90, URSS se destrăma. La fel ca mulți oameni cu studii superioare, a ales să-și deschidă o afacere, în comerțul cu boabe de cacao. În anii 90 a început să cumpere fabrici de ciocolată din Ucraina, Rusia, Lituania și Ungaria.
Poroșenko a organizat aceste fabrici în grupul Roshen, după partea din mijloc a numelui său.