Miliardarul Jeffrey Epstein a fost găsit mort în celulă
Miliardarul american Jeffrey Epstein, un fost apropiat al lui Bill Clinton, Donald Trump și al prințului Andrew, arestat pentru trafic de minori, a fost găsit sâmbătă mort în celula sa în care se afla în așteptarea procesului, informează BBC.
Potrivit unor surse citate de CNN, Jeffrey Epstein s-a sinucis. Trupul său a fost descoperit sâmbătă într-o închisoare din New York.
În urmă cu două săptămâni, Jeffrey Epstein a avut o tentativă de sinucidere. El a fost găsit în stare de inconștiență și cu răni la gât în celula sa din aceeași închisoare din New York.
Epstein a fost arestat pe 6 iulie, pentru trafic de minori, în New York și Florida, în perioada 2002 – 2005, fapte pentru care riscă o pedeapsă de până la 45 de ani de închisoare. Miliardarul a pledat nevinovat.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro