Home Actualitate Miliardarii britanici David și Simon Reu...
Actualitate

Miliardarii britanici David și Simon Reuben vor să transforme fosta platformă industrială Solventul din Timișoara într-o zonă rezidențială, în parteneriat cu Nhood, companie de servicii și soluții de real estate integrate

Fosta platformă industrială Solventul din Timișoara va fi transformată într-o zonă rezidențială, cu spații de retail, birouri, servicii și facilități publice integrate, în urma unui parteneriat încheiat între Reuben Brothers, grup de investiții imobiliare deținut de miliardarii britanici David and…

Miliardarii britanici David și Simon Reuben vor să transforme fosta platformă industrială Solventul din Timișoara într-o zonă rezidențială, în parteneriat cu Nhood, companie de servicii și soluții de real estate integrate
Miliardarii britanici David și Simon Reuben vor să transforme fosta platformă industrială Solventul din Timișoara într-o zonă rezidențială, în parteneriat cu Nhood, companie de servicii și soluții de real estate integrate · Foto: Business Magazin

Fosta platformă industrială Solventul din Timișoara va fi transformată într-o zonă rezidențială, cu spații de retail, birouri, servicii și facilități publice integrate, în urma unui parteneriat încheiat între Reuben Brothers, grup de investiții imobiliare deținut de miliardarii britanici David and Simon Reuben, și Nhood, companie de servicii și soluții de real estate integrate.

Înființată în 1869, fabrica Solventul Timișoara a fost o companie producătoare de spirt și solvenți, care în perioada comunistă avea peste 3000 de angajați. Combinatul a reprezentat unul dintre principalii piloni industriali ai Timișoarei și unul dintre motoarele principale ale economiei din regiune, devenind de-a lungul timpului un simbol al tradiției și al capacității de inovare.

Fabrica și-a încetat activitatea în 1998.

„Platforma Solventul are potențialul de a deveni un reper de regenerare urbană nu doar pentru Timișoara, ci pentru întreaga regiune. Expertiza dovedită a Nhood România ne oferă siguranța că acest parteneriat va duce la crearea unui ecosistem urban complex și sustenabil. Împreună vom construi un spațiu vibrant, unde comunitatea locală să se poată bucura de o calitate a vieții mai bună, având la dispoziție zone rezidențiale, spații de lucru și locuri de întâlnire, dar care păstrează totodată tradiția locală. Ne dedicăm pe deplin reușitei acestui demers și avem încredere că vom găsi în Primăria Municipiului Timișoara, în Consiliul Județean Timiș și în celelalte autorități implicate parteneri publici de încredere, preocupați, înainte de toate, de dezvoltarea armonioasă a zonei de vest a orașului, alături de restul Timișoarei”, a declarat Carmen-Adriana Oțelea (Korșinszki), Chief Executive Officer, Reuben Brothers (RB).

RB Romania face parte dintr-un grup de societăți deținute de Reuben Brothers Group, care deține un portofoliul extins de active imobiliare de lux în Marea Britanie, SUA și în restul lumii.

În România, Reuben Brothers deține, printre altele, peste 100 de hectare de pământ în curs de planificare pentru dezvoltare în principal în București și în Timișoara, dar și operează spații comerciale și de servicii în București, precum și diverse proprietăți istorice în centrul Bucureștiului.

În 2024, frații Reuben ocupau locul 3 în topul celor mai bogați oameni din Marea Britanie, cu o avere de 25 miliarde lire sterline, potrivit publicației The Sunday Times.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună