Mihăilă, despre momentul în care se va renunța la TIR-urile de ATI
Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, spune că că cele două obiective ale ministerului sunt măsurile de relaxare de la 1 iunie, dacă acestea se vor putea aplica, și reintrarea în normal a spitalelor.
Întrebată, luni, într-o conferință de presă, câți pacienți mai sunt acum în TIR-urile ATI și dacă se gândește să le scoată la un moment dat din circuit, Ioana Mihăilă spune că nu știe câți pacienți sunt internați în prezent în aceste spații, dar renunțarea la ele se va face după ce spitalele vor reveni la normal.
„Nu cunosc câți pacienți sunt în momentul acesta în TIR-urile ATI, dar suntem în curs de a constitui un grup de lucru la nivelul MS, care va colabora cu grupul de lucru al Guvernului privind măsurile de relaxare, iar acest grup de lucru va avea două obiective: măsurile de relaxare care vor începe dacă situația pandemiei ne permite de la 1 iunie, iar al doilea obiectiv va fi reintrarea în normal a spitalelor, ambulatoriilor și cabinetelor medicilor de familie, ca program de lucru, ca număr de pacienți consultați, așa încât și pacienții non-COVID să înceapă să aibă un acces mai bun la servicii de sănătate”, a spus ministrul Sănătății.
O defecțiune la instalația de oxigen a TIR-ului de Terapie Intensivă de la Spitalul Victor Babeș a dus la decesul a trei pacienți, în 12 aprilie.