Home Actualitate Mihai Pohonțu se întoarce în România pe...
Actualitate

Mihai Pohonțu se întoarce în România pe funcția de CEO al Amber

Mihai Pohonțu, veteran al industriei de gaming, este noul Chief Executive Officer (CEO) al companiei Amber Studio.

Mihai Pohonțu se întoarce în România pe funcția de CEO al Amber
Mihai Pohonțu se întoarce în România pe funcția de CEO al Amber · Foto: Business Magazin

În trecut, Mihai Pohonțu a ocupat poziția de vicepreședinte pentru platforme emergente în cadrul Samsung Electronics, unde a creat un ecosistem puternic dedicat dezvoltatorilor pentru gama de produse a companiei. Înainte de Samsung, Mihai Pohonțu a condus departamentul Product Operations din cadrul Disney Interactive și a ocupat poziția de vicepreședinte și General Manager of Central Development Services al Electronic Arts. În România, a fondat si condus biroul local al Electronic Arts.

Amber a raportat pentru anul 2016 o cifră de afaceri de 6,5 milioane euro, un vârf atins de compania românească. Cifra reprezintă o creștere de 62,5% față de cea raportată în 2015. Creșterea se datorează proiectelor complexe pe care studioul le-a dezvoltat pe cele mai mari platforme de gaming precum PC, iOS, Google Play, Amazon, Windows Phone 8, Windows 8/8.1/10, Apple TV, Apple Watch, Samsung & LG Smart TV și pe platforme de dezvoltare de jocuri precum Unity, Unreal, Cocos2D, Marmalade, FMOD.

De asemenea, numărul angajaților a crescut cu 67% procente, de la 168 în 2016 la 280, în prezent. În acest moment, Amber caută specialiști pentru următoarele poziții: Project Manager, Project Coordinator, Test Lead și Functional Lead pentru departamentul de testare, Production Manager, Project Manager si Game Developer pentru divizia de Creative Services.
Mihai Pohonțu a fost de două ori pe coperta Business Magazin, în 2006 și 2014.

Prima dată am scris despre el în 2006, când i-am intuit potențialul – venise în România să pună bazele unei rețele de studiouri de jocuri, pentru Jamdat (companie pe care o fondase alături de mai mulți parteneri și care a fost ulterior cumpărată de Electronic Arts) – și a doua oară în 2014, când și-a confirmat potențialul, devenind vicepreședinte al Disney Interactive, divizia de jocuri a gigantului de divertisment cu baza la Los Angeles.

Citiți mai multe despre povestea lui Mihai Pohonțu aici

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună