Mihai Mitrică, director Asociația Editorilor din România : Să nu-ți clădești revistă pe nisip!

Când îmi aduc aminte, mai întotdeauna cu nostalgie, de perioada de la BM, mă simt ca un arheolog care revine într-o galerie de muzeu ca să vadă cum mai sunt poziționate exponatele pe care le-a extras cu migală din pământ. Sunt sigur că și alți colegi simt la fel, pentru că toți eram tineri pe atunci și, pe la 30 de ani (cam cât aveam cei mai mulți dintre noi), realitatea pare mai frumoasă decât este. Raftul meu de exponate e mic, și știu că m-am chinuit destul de mult cu el.

Veneam de la Evenimentul zilei, după ce m-am format ca jurnalist într-unul dintre cele mai fierbinți și bine calibrate cuptoare de presă, Monitorul/Ziarul de Iași; eram sigur că, după o inevitabilă perioadă de acomodare, voi reuși să scriu articole lungi și, totuși, pline de informații ca frumoasa mea colegă de la EvZ Iuliana Roibu, care se alăturase redacției BM aproape de la început și pe care această aniversare o găsește doar în inimile noastre. Însă primele interacțiuni cu Crenguța Nicolae m-au bulversat inclusiv fizic: aveam impresia, ca la primele ore de condus, că toate reperele de care mă servisem foarte bine până atunci fuseseră făcute țăndări și nu mai știam să merg. Și, cumva, Crenguța, cel mai bun antrenor de texte pe care l-am avut, m-a reînvățat să pășesc și chiar să alerg ușor. Scrisul la BM a fost o misiune serioasă, ca o jumătate de normă de scriitor, pentru că trebuia să-i dai cititorului atât informație cât și context, totul împachetat într-un text care nu doar să nu plictisească, ci și să captiveze până la final. E treabă grea și, dacă aș fi fost convins că am învățat să o stăpânesc, probabil că aș fi ales altă carieră.

Citeam cu invidie sinceră materialele din fiecare număr BM, semnate de Dorin Oancea, Mihai Mușătoiu (colegul meu de bancă din redacție), Ioana Mihai, Ioana Ursu, Bogdan Neagu, Bogdan Pencea, Anca Arsene, ca să-i amintesc doar pe câțiva dintre cei pe care memoria mi-i scoate în față când închid ochii și mă întorc în acele vremuri. În fruntea lor, Ionuț Bonoiu, redactorul-șef care a făcut din revistă produsul matur care a navigat cu brio prin vâltoarea crizei financiare și a supraviețuit tuturor încercărilor de a o concura, până a plecat să crească un alt brand de presă prestigios. Anii în care mi-a fost șef la BM sunt cei mai frumoși din cariera mea de lucrător în presă, și nu întâmplător s-au suprapus cu momentul când, în 2008, am fost premiat la „Tânărul jurnalist al anului” pentru un articol despre semnele crizei financiare, scris cu un an înainte și care avea un titlu superb dat de Crenguța: „Să nu-ți faci casă pe nisip”. Pare că memoria internetului nu-l mai găsește atât de ușor, și sigur nu în forma elegantă în care a apărut în revistă pe 21 iulie 2007; oricum, strigătul de Cassandră de acolo a rămas fără ecou la nivel politic (România era atunci narcotizată de creșterea fără de sfârșit profețită de un ministru al economiei mai performant ca scriitor decât ca economist) și, ca să fiu sincer, nici măcar eu nu l-am urmat, pentru că mi-am făcut credit ipotecar în euro chiar în vârf de criză… 

Îmi rămâne de la BM și amintirea celebrelor ședințe cu directorul editorial Cristian Hostiuc (Fini), căruia îi încăpeau atunci titlurile pe un singur rând și care avea cadența unei mitraliere Uzi când îi lua la întrebări pe cei care propuneau un subiect sau care povesteau o discuție cu unul dintre numele grele ale businessului românesc; după ce ai trecut prin câteva astfel de ședințe, te poți căsători liniștit cu un procuror/procuroare, garantez că e greu să fii prins pe picior greșit în orice interogatoriu. Dar din aceste ședințe ieșeau cele mai spectaculoase subiecte, pentru că Fini citea toată presa (de la tabloide până la ziarele quality – pe vremea aceea chiar erau mai multe) și avea informații sau întrebări nu doar despre activitatea de business a figurilor de pe coperta BM, ci și despre viața și interesele lor private. Eram pe atunci în clădirea din spatele Cocorului, împărțind etajul cu redacția ZF și vinerea, când noi predam revista în tipar (mai tot timpul cu întârziere), Fini și redactorul-șef al ZF, Sorin Pîslaru, se lansau în niște dezbateri ce făceau să pălească ședințele CPUN (cine nu știe ce a fost CPUN să se bucure de tinerețe, că trece repede, parcă-l aud pe Dorin Oancea spunându-mi). Vă conjur să-mi găsiți o școală de maieutică economică mai bună, nu va fi simplu deloc 🙂

Cred că e clar că, cumva, nostalgia mea vrea să creadă că universurile paralele există și, într-unul dintre ele, am în continuare vreo 30 de ani, doi copii mici și mă gândesc cum să scriu textele pentru rubrica Prim-plan ca să primească OK-ul de la Crenguța. Îmi doresc ca, în universul în care suntem cu toții, BM să fie pentru alți tineri reperul de profesionalism care a fost pentru mine și pentru cei pe care i-am amintit în aceste poate prea sărace rânduri.

La și mai mulți ani, BM!

A făcut parte din echipa BM în perioada 2006-2011