Home Lideri Mihai Marcu este antreprenorul cu cea ma...
Lideri

Mihai Marcu este antreprenorul cu cea mai spectaculoasă urcare în topul admiraților

A avut o moară, o brutărie, un bar, a lucrat în taximetrie și marochinărie. A făcut de toate, după cum el însuși spune. După un drum de zece ani prin domeniul bancar, Mihai Marcu a adus businessul pornit de către mama sa în fruntea operatorilor de servicii medicale private din România.

Mihai Marcu este antreprenorul cu cea mai spectaculoasă urcare în topul admiraților
Mihai Marcu este antreprenorul cu cea mai spectaculoasă urcare în topul admiraților · Foto: Business Magazin

Mărturisește că a fost atras mereu de tot ce înseamnă business, de finanțe. “Am lucrat prima oară în CreditBank și apoi în Robank până în 2004. Am plecat chiar de la zero, iar pe cartea mea de muncă scria la primul job lucrător bancar.” După ce a ajuns vicepreședinte de bancă, Mihai Marcu a constatat că își petrecea prea mult timp la birou și a decis să înceapă ceva pe cont propriu. Între timp, mama sa deschisese primul cabinet medical, prilej pentru el să dezvolte proiectul aflat la început. Așadar, au achiziționat clădirea din Grivița și, ulterior, au continuat deschiderea de noi cabinete. În 2004 a devenit tată, iar prioritatea bancherului a devenit mai mult ca oricând familia.

Spre deosebire de mediul bancar, în MedLife tot managementul s-a făcut după competența sa, iar libertatea era mult mai mare. După cum spune franc, un aport important al său a fost acela de a delega managerii și a le acorda competențe foarte mari. Iar conduita a fost bună, câtă vreme fondul de investiții deținut de gigantul financiar Société Générale a intrat la MedLife în 2009, preluând 36% din acțiuni pentru circa 20 de milioane de euro. Cât despre viitor, Mihai Marcu nu se vede neapărat dezlipit de afacerea sa, însă mărturisește că are planuri în educație și că se va ține departe de sfera politică: “Puteți să notați acolo trei lucruri: nu-mi plac telenovelele, manelele și politica”.

Business Magazin a lansat luni, 12 noiembrie 2012, a treia editie a catalogului 100 CEI MAI ADMIRATI CEO DIN ROMANIA. Detalii aici.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună