Home Actualitate Mihaela Rodica Suciu, general manager, D...
Actualitate

Mihaela Rodica Suciu, general manager, DEER: Avem semnate 13 contracte de finanțare pe fondul de modernizare de 253 mil. euro și împreună cu contractele pe care le avem pe POIM în derulare de 50 mil. euro am depățit 300 mil. euro, bani nerambursabili pe care îi investim în rețele.

Avem semnate 13 contracte de finanțare pe fondul de modernizare, valoarea nerambursabilă este de 253 mil. euro și împreună cu contractele pe care le avem pe POIM în derulare, care se finalizează anul acesta de 50 mil. euro am depățit…

Mihaela Rodica Suciu, general manager, DEER: Avem semnate 13 contracte de finanțare pe fondul de modernizare de 253 mil. euro și împreună cu contractele pe care le avem pe POIM în derulare de 50 mil. euro am depățit 300 mil. euro, bani nerambursabili pe care îi investim în rețele.
Mihaela Rodica Suciu, general manager, DEER: Avem semnate 13 contracte de finanțare pe fondul de modernizare de 253 mil. euro și împreună cu contractele pe care le avem pe POIM în derulare de 50 mil. euro am depățit 300 mil. euro, bani nerambursabili pe care îi investim în rețele. · Foto: Business Magazin

Avem semnate 13 contracte de finanțare pe fondul de modernizare, valoarea nerambursabilă este de 253 mil. euro și împreună cu contractele pe care le avem pe POIM în derulare, care se finalizează anul acesta de 50 mil. euro am depățit 300 mil. euro, bani nerambursabili pe care îi investim în rețele, a spus Mihaela Rodica Suciu, general manager, DEER, în cadrul Conferinței ZF Power Summit 2024.

“Cam 100 mil. euro investim anual în rețelele de distribuție, dar nu este suficient. Cred că la nivelul României, am avut o discuție cu toți distribuitorii, ar fi nevoie de mai mult de 15 mld. euro pentru că toate rețelele de distribuție sunt vechi, 80% sunt construite înainte de anul 2000. În Europa 60% din rețele sunt vechi, la noi sunt 80%. Avem nevoie de bani pentru investiții”, a mai adăugat Mihaela Rodica Suciu.

Ce a mai spus Mihaela Rodica Suciu, general manager, DEER:

Din perspectiva cyber security am arătat anul trecut și am recunoscut că am avut probleme pentru că digitalizarea vine la pachet cu probleme de cyber security. Este clar că toată lumea din piață, toți cei care vorbesc de digitalizare au problema de cyber security. În 2023 am recunoscut public și am organizat un eveniment în sensul acesta. Este clar, cel puțin în ceea ce ne privește, că nu eram suficient de pregătiți pentru a identifica soluțiile din piață. Facem toate eforturile pentru a nu afecta prosumatorii și utilizatorii finali pentru că atacurile cibernetice duc la un black-out. Nu am avut aspecte de acest gen. După 2023, an din care zic eu că am ieșit mai întăriți a găsit soluții pe termen mediu pentru a evita astfel de probleme și a evita escaladarea riscului de a-I afecta pe utilizatorii finali.

Atacurile cibernetice au legătură cu sistemele noastre care nu erau suficient de protejate. Deci nu au legătură cu numărul de participanți din piață, doar cu sistemele care nu aveau toate asigurările de protecție pentru astfel de atacuri. Noi asta am făcut, am căutat soluții pentru a nu fi vulnerabili.

Dacă vorbim despre provocări, cred că ultimii trei ani au fost cei mai provocatori pentru industria energetică. Am avut parte de o criză perfectă, criză sanitară, criză economică, criză energetică și criză geopolitică. Faptul că noi am reușit să găsim soluții pe termen scurt, mediu și uneori pe termne lung, acest lucru ne-a făcut mai puternici. Aș putea să spun că în fiecare an există provocări în domeniul nostru de activitate.

Provocările din domeniul reglementării sunt foarte mari în 2024. Este an de trecere spre PR 5, perioada de reglementare 5. Este anul în care vom afla care sunt reglementările pentru PR5 și trebuie să ne pregătim pentru asta. Marea provocare a unui distribuitor este de a identifica soluții pentru a investi în rețelele de distribuție și a nu afecta utilizatorul final pentru că programele de investiții sunt cele care sunt recunoscute de ANRE în tarife. De doi ani echipa de proiectare lucrează și se concentrează pe proiecte cu finanțare nerambursabilă. Sunt mulți investitori care ne-au solicitat să facem studii de soluții pentru centrale fotovoltaice. Recunosc că am evitat să facem acest lucru. Am preferat să mergem în exterior cu ele la terțe firme, iar noi să ne concentrăm pe fondul de modernizare.

Eu asta zic că este provocarea majoră a unui distribuitor să găsească soluții, să modernizeze rețeaua, să modernizeze rețeaua, să investească în rețea și să nu afecteze utilizatorul final prin costuri mai mari pe tariful de distribuție.

Anul acesta trebuie să ne implementăm toate proiectele să finalizăm POIM, să demarăm toate proiectele pe fondul de modernizare și să găsim soluții de a atrage toți specialiștii din piață la noi.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună